Versiunea actualizată a rivalului lui Nissan Qashqai aduce câteva modificări minore la partea de design şi ergonomie, plus noi îmbunătăţiri tehnologice, precum şi o revizuire a gamei de motoare care include o nouă unitate de benzină.
De la lansarea în 2015, compania declară că mai mult de 450.000 au fost vândute pe tot globul. Chiar dacă nu poate consura cu ruda sa din grup – Qashqai pentru volumul total, este însă o maşină extrem de importantă pentru Renault.
Reproiectarea subtilă a lui Kadjar este cea mai evidentă în partea din faţă. Se pot observa noi faruri cu LED, în timp ce farurile de ceată sunt acum rectangulare, adăpostite într-o bara de protecţie revizuită.
Grila s-a schimbat şi este acum completată cu inserţii cromate. Noile indicatoare LED, luminile de mers înapoi şi farurile de ceaţă de asemenea noi, iar o nouă selecţie a jantelor din aliaj de dimensiuni cuprinse între 17 şi 19 inci se află în lista de dotări.
În interior se află un nou touchscreen de şapte inci, despre care Renault spune că este mai strălucitor şi mai receptiv decât înainte.
Noul Kadjar adoptă cea mai recentă generaţie de motoare Renault. Atât benzină cât şi diesel, acestea integrează cele mai recente tehnologii de depoluare pentru a respecta standardele în vigoare.
Noul SUV adoptă motorul 1.3 TCe inaugurat pe Scenic şi apoi lansat pe Captur şi Megane. Dezvoltat de Alianţă în colaborare cu Daimler, acesta se află la cel mai înalt nivel din punct de vedere al performanţei. Arhitectura cu 4 cilindri este garanţia funcţionării fără vibraţii, în timp ce cuplul său generos oferă o mare uşurinţă la turaţii reduse. Pe Kadjar, acest motor este echipat cu un filtru de particule (FDP), al cărui rol este să îndepărteze particulele din gazele de eşapament prin captarea lor într-o structură microporoasă celulară care se regenerează automat la intervale regulate. Acest motor „TCe FAP” are patru versiuni: TCe 140 FAP cuplat cu o cutie de viteze manuală, TCe 140 FAP cuplat cu o cutie automată cu dublu ambreiaj EDC, TCe 160 FAP cuplat cu o cutie de viteze manuală şi TCe 160 FAP cuplat cu o cutie automată cu dublu ambreiaj EDC.
Noul Kadjar primeşte motoare diesel modernizate cu un sistem selectiv de reducere catalitică (SCR), considerat cel mai eficient sistem de post-tratare a oxizilor de azot (NOx). Această tehnologie reduce emisiile poluante ale motoarelor, fără niciun impact asupra performanţei. De asemenea, motoarele propuse pe Kadjar, denumite acum „Blue dCi”, oferă mai multă putere şi plăcerea de a conduce.
– Blue dCi 115 are 5 CP în plus şi un cuplu cu 10 Nm mai mare decât motorul din generaţia anterioară. Disponibil cu o cutie de viteze manuală, acesta va fi oferit ulterior cu transmisia automată cu dublu ambreiaj EDC.
– Blue dCi 150 este motorizarea de top pentru Kadjar, având o putere mai mare cu 20 CP faţă de modelul precedent. Cuplat la o cutie de viteze manuală, acesta va fi oferit atât cu transmisie 4×2 cât şi cu transmisie 4×4.
Transmisia integrală 4WD, îi permite noului model să evolueze pe drumuri alunecoase. Şoferul poate alege modul de transmitere: „2WD“, „4WD AUTO“ sau „4WD LOCK“. Garda la sol este de 200 mm, unghiul de atac este de 17°, iar cel de degajare este de 25°.
Pentru versiunile 2WD, Kadjar propune Extended Grip. În combinaţie cu anvelopele all season, acest sistem de control optimizează tracţiunea vehiculelor şi facilitează condusul pe drumuri noroioase sau nisipoase.