Noul Lamborghini Huracan EVO RWD – Informații și fotografii oficiale
Noul Lamborghini Huracan EVO RWD este noua mașinărie a producătorului de la Sant’Agata Bolognese. Supercarul vine cu 610 cai putere și tracțiune spate, pentru un plus de distracție la volan.
Pus în mișcare de un motor V10 de 5.2 litri, supercarul beneficiază de aportul a 610 cai putere, al unui cuplu de 560 Nm, expediați către puntea spate prin intermediul unei transmisii automate cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte. Huracan EVO RWD atinge o viteză maximă de 325 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,3 secunde.
Noul Lamborghini Huracan EVO RWD cântărește doar 1.389 kiograme și măsoară 4.520 mm în lungime, 2.236 mm în lățime, 1.165 mm în înălțime, având un ampatament de 2.620 mm. Supercarul oferă un volum de 100 de litri pentru bagaje.
Modelul vine standard cu jante Kari de 19 inci și anvelope Pirelli P Zero, dar opțional, se pot comanda jante de 20 de inci și frâne carbo-ceramice.
La bord se regăsește același ecran tactil HMI de 8,4 inci, pentru controlul funcțiilor, al conexiunilor și pentru accesul la internet. Clienții pot alege și finisaje interioare în noua culoare Giallo Belenus (galben).
Noul Lamborghini Huracan EVO RWD are un preț de pornire de 159.443 de euro.