Noul Ford Focus Active X Vignale, parola pentru segmentul premium
Ford aduce echiparea de top Vignale în gama Focus. Din 2020, crossover-ul, lansat în urmă cu un an, va primi și noua motorizare EcoBoost Hybrid.
Din 2015 și până acum, Ford a livrat 194.700 de unități Focus. Un calcul simplu arată că s-a vândut un Focus la fiecare 135 de secunde.
Gama Focus, care cuprinde versiunile Active și ST ajunge acum și Active X Vignale. Mașina cu gardă mare la sol și protecții din plastic pe caroserie primește acum și elemente premium. Este ușor de recunoscut noua versiune. Are jante din aliaj de 17 inci, acoperiș și carcase ale oglinzilor în nuanță contrastantă și faruri LED. La interior apar scaune Vignale și un volan îmbrăcate în piele. Mașina este echipată și cu Active Park Assist și head-up display.
De anul viitor, gama Focus va primi și noua versiune EcoBoost Hybrid cu system micro-hibrid de 48 de volți. Acesta va fi unu dintre cele 14 modele electrificate pe care Ford le va lansa pe piața europeană până în 2020. Opt dintre ele apar anul acesta.
Ford a chestionat peste 600 de clienți pentru a afla ce i-a convins să aleagă un Ford și 40% dintre aceștia au făcut referire la designul exterior. Aproape o treime dintre unitățile Focus vândute sunt versiuni ST, cu motor EcoBoost de 2,3 litri, care dezvoltă 285 de cai putere, cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte. ST devine astfel cea mai populară versiune din gamă.
Pentru clienții care preferă motoarele diesel, există unitatea de 2.0 litri EcoBlue cu 190 de cai putere, cifre care îl fac cel mai puternic diesel din gamă.
Peste 7 milioane de unități Focus a vândut Ford de la introducerea modelului pe piață în 1998.