După numeroase zvonuri și speculații, Toyota a confirmat, în sfârșit, că va lansa o versiune GR Supra cu transmisie manuală. Conform informațiilor oferite de japonezi, noul lor model sport va fi destinat pieței din Europa. Debutul comercial este programat pentru următoarele săptămâni.
Anunțul oficialilor niponi a fost însoțit de două imagini-teaser oficiale. Ambele ne sugerează faptul că este vorba despre o versiune Supra echipată cu cutie de viteze manuală.
Cea de-a cincea iterație Toyota Supra este construită în colaborare cu BMW. Până în prezent, sportiva niponă a fost oferită exclusiv cu transmisie automată cu opt trepte, preluată de la producătorul bavarez.
Noua cutie de viteze a fost dezvoltată special pentru GR Supra. Modelul asiatic se bazează pe noul BMW Z4, care este oferit exclusiv cu o transmisie automată cu opt rapoarte. Aceasta este disponibilă pe versiunea M40i, care folosește un motor cu 6 cilindri în linie. Pe noua GR Supra, transmisia automată va fi oferită doar împreună cu acest propulsor.
Deja se vorbește despre posibilitatea ca sportiva japoneză să primească sub capotă motorizarea turbo de 3,0 litri. Acesta ar urma să livreze 387 CP și 498 Nm de cuplu.
Prima dintre fotografiile publicate de Toyota Europe ne dezvăluie cele trei pedale, specifice unei mașini echipată cu transmisie automată. A doua imagine ne arată partea posterioară a mașinii. Aici se observă numele Supra, care este scris cu litere roșii. Pe actuala generație, denumirea modelului apare cu litere negre.
Deocamdată, cei de la Toyota nu au dat publicității nici un fel de detalii de ordin tehnic. De asemenea, nu au precizat nici data debutului oficial al noii GR Supra. Conform unor informații apărute în presa niponă, mașina ar putea fi dezvăluită pe data de 28 aprilie.