Nouă identitate de brand pentru Mazda. Producătorul japonez va avea o nouă siglă
Mazda urmează să prezinte o nouă siglă, partea a unei schimbări în imaginea de brand. Noul logo va avea un aspect mai simplu.
Nu ar trebui să ne surprindă, fiecare companie și-a modificat sigla într-o formă sau alte. Unii au ales să reinterpreteze o siglă retro, alții doar să o retușeze, în timp ce unii producători au trecut printr-o schimbare completă de siglă și identitate, Dacia fiind un exemplu concludent.
Potrivit Motor1, producătorul auto japonez a înregistrat o nouă siglă simplificată la biroul de brevete de mărci înregistrate din Japonia.
Actuala siglă a brandului japonez a fost introdusă în 1997 și reprezintă o versiune stilizată a literei M, aceasta fiind desenată sub forma unor aripi. În acești 27 de ani de existență, actuala siglă Mazda nu a suferit mari modificări, însă logo-ul mărcii se va schimba în curând.
Mazda își schimbă emblema în 2024
Mulți dintre producători și-au actualizat aspectul siglei în ultimii ani. BMW și-a aplatizat și simplificat logo-ul, la fel ca și Audi sau Volkswagen, în timp ce Renault, Peugeot sau Citroen au ales să folosească reinterpretări ale unor sigle din trecut.
La fel ca la multe alte mărci, noul logo înregistrat de Mazda prezintă o formă aplatizată, care renunță la aspectul 3D, atât de răspândit în trecut printre producătorii auto.
Este posibil și ca acest nou logo bidimensional, cu aspect modern, să marcheze trecerea producătorului către o nouă eră, cea a electrificării. Până acum, Mazda nu s-a aruncat către dezvoltarea accelerată a mașinilor electrice, ci a mizat pe noi metode de eficientizare pentru motoarele sale termice, dar acest lucru s-a putea schimba în viitor.
Deocamdată, Mazda va vinde în China sedanul EZ-6, rezultat dintr-o colaborare cu chinezii de la Deepal. În esență, Mazda EZ-6 este un Deepal SL03 restilizat, care va fi comercializat exclusiv în China.