Honeywell Transportation Systems a sărbătorit succesul celei mai noi unităţi de producţie a materialelor de fricţiune din Ploieşti, România, care tocmai a atins pragul de producţie de două milioane de plăcuţe de frână.
Fabrica din Ploieşti şi-a început activitatea în noiembrie 2012, iar acum se apropie din ce în ce mai mult de obiectivul său privind realizarea unei producţii anuale de peste 10 milioane de plăcuţe de frână. Unitatea de fabricare a plăcuţelor de frână din România este prima fabrică Honeywell din Europa dedicată utilizării exclusive a tehnologiei de fabricaţie Hot Press pentru creşterea calităţii produselor, asigurarea eficienţei energetice şi reducerea termenelor de livrare pentru clienţii săi.
Noua unitate din Ploieşti a fost concepută pentru a avea o suprafaţă mai mare de 14.000 de metri pătraţi de construcţii acoperite. La ora actuală, fabrica are 220 angajaţi, iar până in 2015, va oferi peste 300 de noi locuri de muncă în zonă. Fabrica foloseşte noile şi modernele maşini şi procese Hot Press pentru a produce plăcuţe de frână originale menite a satisface solicitările vehiculelor uşoare de pasageri, în mare parte pentru producătorii europeni de automobile, precum Ford, grupul PSA şi VW.