Noi randări cu vârful de gamă Audi S8

Publicat: 11 05. 2010, 12:54

Noua limuzină
Audi A8
nu rupe gura târgului la nivel stilistic, având o
prezenţă impunătoare şi sobră, dar suficient de discretă. Însă
există o categorie de clienţi care nu vor doar lux, ci şi forţă de
maşină supersport.

Pentru aceştia există Audi S8, iar noul S8 urmează să
apară doar în toamnă, la Salonul Auto Paris 2010
. Până
atunci, avem parte doar de randări, printre care şi ce de faţă
(bazată pe
o poză oficială
a limuzinei germane).

Faţă de un Audi A8, versiunea sportivă imaginată de cei de la
inautonews.com
nu plusează cu foarte multe lucruri, însă vorbim de detalii
suficient de grăitoare în ochii pasionaţilor.

În primul rând, se remarcă spoilerul redesenat, cu două
fante sportive în lateral, divizate într-un mod inedit
,
dar şi cu un mic difuzor frontal în partea inferioară. Ce-i drept,

versiunea tunată de Hofele
arată mai original, însă şi acest S8
are cu ce se lăuda în termeni de aspect sportiv.

Grila maşinii pare şi mai masivă, adoptând bare cromate
verticale impozante
, în timp ce micul logo R8 se observă
cu uşurinţă lângă sigla cu cele patru cercuri, fiind o carte de
vizită serioasă.

Maşina din imagini a primit praguri laterale, nu foarte
proeminente, care contribuie la impresia de sportivitate alături de
jantele preluate de la Audi R8 şi care, cel mai probabil, sunt de
20″. Bineînţeles, oglinzile exterioare sunt din aluminiu
eloxat, particularitate deja pentru maşinile Audi cu titulatură
„S”.

Deoarece este doar o randare, nu are sens să vorbim despre
ipotezele de ordin tehnic. Însă putem aminti
ultimele zvonuri
în acest sens: se preconizează că viitorul
Audi S8 va primi sub capotă nici mai mult, nici mai puţin decât
propulsorul V10 de 5,2 litri, de pe
Audi R8 V10
, puterea limuzinei germane ajungând la 600 CP –
deci la nivelul unui Mercedes S 65 AMG şi peste ce oferă cel mai
puternic BMW Seria 7 în acest moment.


Voi ce părere aveţi
despre această randare cu noul Audi
S8?