Noaptea Muzeelor 2018 va include şi Galeria Ţiriac Collection

Autor: Mediafax 17 mai 2018 Știri auto
Noaptea Muzeelor 2018 va include şi Galeria Ţiriac Collection

Cea de a XIV-a ediţie a evenimentul Noaptea Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, pe 19 mai, a adunat aproximativ 150 de muzee şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti.

Vestea bună pentru iubitorii de maşini este că în acest circuit va fi inclusă şi Galeria Ţiriac Collection. 

Este prima colecţie privată ce reuneşte modele produse începând cu anul 1899. Vizitatorii vor regăsi peste 30 de mărci auto şi moto renumite, precum Jaguar, Mercedes-Benz, Rolls Royce, Cadillac, Ferrari, Aston Martin, Maserati, Ford, Chevrolet, Harley Davidson şi Indian Scout. Aceasta se află în Otopeni şi ocupă o suprafaţă de peste 4.300 mp. Este singura colecţie privată din lume care deţine cele şase modele ale seriei Rolls Royce Phantom, produse până în anul 1972, inclusiv o unitate din seria a IV-a, cea mai exclusivistă generaţie Rolls Royce construită vreodată.

Cel mai vechi exponat al colecţiei este un Hurtu 3 1/2 Quadricycle, fabricat în 1899, unul dintre cele doar şapte exemplare care mai există în prezent.

RNMR precizează că această ediţie a ”Nopţii Muzeelor” cuprinde şi alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacţiunea între muzee şi vizitatori, cum ar fi: trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit.

De asemenea, peste 34 de muzee au creat tururi prin care publicul va descoperi singur spaţiul, poveştile, expoziţiile şi exponatele, aceste trasee fiind menite să atragă foarte mult segmentul de tineri şi să valorifice expoziţiile şi poveştile muzeelor participante.

Noutatea acestei ediţii va fi difuzarea la Televiziunea Publică a 10 scurtmetraje despre culisele a zece muzee din Bucureşti. În rolul povestitorului va fi actriţa Maia Morgenstern care s-a implicat pro-bono în acest proiect cultural.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide