Motivul pentru care metroul are puține șanse să ajungă la Aeroportul Otopeni
Metroul are din ce în ce mai puține șanse să ajungă la Aeroportul Otopeni, după ce conducerea ministerului transporturilor a pus din nou în discuție utilitatea unei astfel de conexiuni.
Intră în Galeria FOTO
Dacă un lucru este lege despre proiectele de infrastructură din România este că acestea sunt finalizate cu mult, mult mai greu decât anticipa cel mai pesimist român. Asta dacă sunt vreodată terminate – să nu uităm că Autostrada Bechtel a fost începută în urmă cu 17 de ani și încă nu se știe nici acum când va fi terminată.
Unul dintre proiectele de infrastructură importante, care ar fi trebuit să fie gata pentru Campionatul European de Fotbal din 2020 este linia de metrou care să lege Aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Până la urmă s-a ales o soluție de compromis – legarea celor două porți de acces în București printr-o linie de cale ferată, cea mai mare parte a acesteia existând deja. Totuși, proiectul inițial, cunoscut și sub denumirea de Magistrala 6 de metrou (M6), nu a fost complet abandonat. Dar nici nu mai are mult.
Metroul are puține șanse să ajungă la aeroportul Otopeni. Iată de ce
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat vineri că reevaluează utilitatea Magistralei 6 de metrou, mai exact a segmentului dintre stație Tokyo (Complexul comercial Băneasa) și aeroport. Drulă consideră că trenul care circulă acum este mult mai eficient, iar fondurile eliberate astfel vor putea fi folosite pe alte magistrale de metrou, care au un trafic mult mai mare. Asta deoarece trenul face între 20 și 25 de minute între aeroport și Gara de Nord, în timp ce metroul ar face cu cel puțin 50% mai mult, urmând să oprească în 14 stații pe traseu.
„M6 se face. Se va face cel puțin până la Sectorul 1, faza 1 până la Băneasa. Despre sectorul care vine de la Băneasa până la aeroport suntem într-un proces de reevaluare la nivelul ministerului, pentru că trebuie să vedem exact fezabilitatea proiectului, dacă forma este cea mai bună, pentru că vom avea un terminal care va prelua, conform studiului de fezabilitate din 2008, întreg traficul aeroportului, va fi undeva la trei kilometri în partea cealaltă a pistelor, iar metroul, așa cum e proiectat, nu se leagă acel terminal”, a spus Cătălin Drulă, potrivit Mediafax.
Acesta precizează că o călătorie cu trenul de la Aeroportul Otopeni până la Gara de Nord durează 24 de minute, iar în sens invers e mai rapid, face 20 de minute.
„În momentul în care face 20 de minute, metroul, așa cum e proiectat, face 35 de minute și s-ar opri de 14 ori și nu s-ar lega de noul terminal. Sunt niște semne de întrebare în legătură cu această investiție, pe care le reevaluăm. Iar în București sunt nevoi foarte mari de metrou pe niște magistrale care ar avea o încărcare poate și de zece ori mai mare, cum sunt M5 și M4”, conchide ministrul Transporturilor.
Comisia Europeană a refuzat finanțarea tronsonului final
Comisia Europeană a aprobat în 2019 alocarea a peste 517 milioane de euro pentru construcția liniei de metrou M6 (stațiile 1 Mai – Tokyo), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Stația Tokyo va fi amplasată la complexul comercial Băneasa. Cofinanțarea europeană este destinată construcției unei secțiuni de șase kilometri din linia de metrou, dintr-un total de peste 14 kilometri.
Nu este prima dată când Drulă pune sub semnul întrebării utilitatea acestei conexiuni de metrou. Ministrul a făcut afirmații similare în luna ianuarie, când a spus și că UE a refuzat finanțarea tronsonului dintre stația Tokyo și aeroport. În aceste condiții, continuarea proiectului s-ar putea face doar cu bani de la buget.