Oamenii bogați preferă să cumpere mașini second hand, arată un studiu. Este un rezultat bizar, având în vedere că aceasta a fost considerată mereu o alegere a celor care nu își permit o mașină nouă.
O creștere de aproximativ 30% a pieței second hand față de anul trecut. Sunt cifrele prezentate într-un raport realizat de compania americană Edmunds. Iar mașinile de lux își trec în cont o pondere consistentă. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Unul dintre ele este faptul că, pe durata pandemiei, în condiții de incertitudine financiară, chiar și cei mai bogați au fost mai echilibrați în ceea ce privește cheltuielile. Acum sunt dornici să folosească banii puși deoparte.
Cei cu o stare financiară foarte bună sunt tentați să cumpere mașini second hand și pentru că acestea sunt disponibile imediat. De multe ori, pentru o mașină de lux precum un model Rolls-Royce sau pentru un supercar marca McLaren ar fi nevoiți să aștepte șase luni sau chiar mai mult. Criza semiconductorilor determină întârzieri semnificative în ceea ce privește livrările.
Prin cumpărarea unei mașini rulate, proprietarul evită deprecierea masivă a modelului aflat în proprietatea sa. Cea mai mare depreciere pentru o mașină nouă are loc în primul an de la vânzare. Un Rolls-Royce Wraith, de exemplu, pierde 20% din valoare în momentul în care iese pe porțile reprezentanței. Acesta se devalorizează cu 40% în primii cinci ani.
Predilecția pentru mașini second hand a dus la creșterea prețurilor pe această piață. Potrivit Edmunds, în luna iunie a acestui an, prețurile au fost cu 30% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Un fenomen surprinzător se observă pe piața second hand. Ediții limitate ale unor modele lansate recent ajung să se comercializeze, la mâna a doua, cu prețuri de până la 40% mai mari decât cel plătit de primul proprietar al autoturismului.
Șeful departamentul de Comunicare de la Rolls Royce North America, Gerry Spahn, a dezvăluit că 75% dintre unitățile vândute provin de la divizia Provenance, programul de vânzare a mașinilor rulate.
Alte brand-uri de lux au înregistrat o creștere masivă a vânzărilor de mașini second hand. La Bentley, cifrele de vânzări pentru acestea au crescut în 2021 cu 53% față de 2020.
Reprezentanțele vând mașinile rulate cu un istoric transparent și cu servicii de întreținere incluse în preț. Acestea oferă garanție și, de multe ori, asistență rutieră fără costuri suplimentare. Așa se întâmplă, de exemplu, în cazul diviziei “Ferrari Approved”.