Imagini spectaculoase din timpul montării cablului care susţine podul peste Dunăre din Brăila – VIDEO

Autor: Marius Vișan 20 sept. 2021 Știri auto

Imaginile spectaculoase din timpul operaţiunii de montare a cablului principal care susţine podul peste Dunăre.

Operaţiunea a început la 1 septembrie şi va dura câteva luni. Lucrările la podul suspendat peste Dunăre sunt realizate în proporţie de peste 50%. La final, obiectivul va fi cel mai scump pod construit vreodată în România.

Sute de muncitori lucrează pe ambele maluri ale obiectivului care va fi cel mai mare pod din România şi al treilea din Europa.

Cablul principal constă într-un număr mare de fire cu diametrul de 5,38 mm și cu o lungime, în starea de referință, de aproximativ 2.135 m, care se întind între ancorajul Brăila și ancorajul Jijila. Firele cablului principal sunt din oțel tras la rece și zincate la cald.

Firele de oțel însumează 81.000 de kilometri

Potrivit datelor tehnice, firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunăre vor avea o lungime de 81.000 de kilometri, scrie Adevărul.ro.

Asta înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori pe la Ecuator. De asemenea, pentru realizarea celui mai scump pod construit vreodată în România, constructorii vor folosi 25.000 de tone de oţel şi peste 200.000 metri cubi de beton.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul tulcean.

Podul peste Dunăre este un pod rutier suspendat aflat în construcție între municipiul Braila și satul Smardan (jud. Tulcea) din Romania. Contractul pentru construirea podului a fost semnat la 15 ianuarie 2018, de către Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ca beneficiar și asocierea Astaldi – IHI Infrastructure Systems ca antreprenor.

Podul se va deschide la final de 2022 a anunțat Cătălin Drulă, la finalul lunii august 2021.

VIDEO

Sursă video: Raducu P Drum / YouTube


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Raducu P Drum / YouTube


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide