Monopostul Ferrari condus de Michael Schumacher în sezonul F1 din anul 2000 a fost scos la licitație

Publicat: 22 03. 2023, 11:44

În mod normal orice monopost de Formula 1 se vinde foarte bine la licitație și sumele depășesc fără probleme pragul de 1 milion de euro. Dar mașinile de curse produse de Ferrari ocupă un loc special în preferințele colecționarilor, iar aici nu se prea mai ține cont de bugete.

Iar când în anunțurile de licitație apare asocierea din Michael Schumacher și Ferrari lucrurile sunt clare: vom avea parte de o competiție strânsă printre cei dispuși să plătească sume impresionante pentru a deține un monopost fabricat de compania din Maranello.

Licitație pentru monopostul Ferrari F1-2000 condus de Michael Schumacher

RM Sotheby’s reușește să aducă la licitație un nou model foarte dorit: monopostul Ferrari pilotat de Michael Schumacher în sezonul de Formula 1 din anul 2000. Inițial această mașină cu numărul de șasiu 198 a făcut parte din lotul de rezervă al echipei. Dar după mai multe incidente din timpul curselor cu monoposturile oficiale acest vehicul cu motor V10 a avut parte de un debut fulminant.

La volanului monopostului Ferrari cu numărul 198 Michael Schumacher a obținut singura clasare în pole position la Marele Premiu de la Monaco din toată perioada de evoluție pentru echipa italiană. Tot cu acest monopost Schumacher a câștigat și Marele Premiu al Braziliei.

După utilizarea în curse monopostul Ferrari cu numărul 198 a fost trimis la Maranello pentru restaurare. Mașina a fost expusă la Salonul Auto de la Geneva din 2001 și ulterior vândută colecționarului Kevin Crowder din Texas, care a certificat mașina Ferrari Classiche în 2005.

Licitația pentru monopostul Ferrari F1-2000 condus de Michael Schumacher se desfășoară în luna aprilie și detalii despre participare pot fi obținute pe site-ul rmsothebys.com. Compania de licitații nu a avansat și o sumă posibilă, însă pentru comparație monopostul Ferrari F1 condus de Schumacher în 2003 a fost vândut anul trecut cu 13 milioane de euro.

Ferrari Enzo cu doar 227 de kilometri parcurși scos la licitație

Acest model foarte rar Ferrari Enzo a fost cumpărat în 2003 și păstrat exact cum a venit din fabrică pentru a fi vândut ulterior la licitație. Cei 227 de kilometri indicați de odometru au fost parcurși pentru teste chiar de angajații de la Ferrari. Exemplarul Ferrari Enzo scos la licitație are toate protecțiile originale din momentul livrării, manualele originale de utilizare, husa mașinii, și cheia de rezervă inclusă într-o geantă specială.

Cu numărul de șasiu 132662 acest Ferrari Enzo a fost livrat în Japonia în 2003 și nu a fost înmatriculat. Proprietarul a depozitat supercar-ul în scopul revânzării și autoturismul sport este practic nou. Au fost fabricate doar 399 de unități Ferrari Enzo și dintre acestea doar nouă sunt în culoarea Argento Nürburgring. Exemplarul din Japonia are această nuanță și din informațiile oferite de casa de licitație RM Sotheby’s este singurul model din cele nouă cu interiorul realizat din piele Cuoio.