Minunăţii din Kyrgyzstan: cea mai frumoasă copie Lambo. Şi un triciclu steam-punk electric

Autor: Andrei Ştirbu 10 mai 2015 Știri auto

Nu este greu să-ţi dai seama că acest Sesto Elemento nu este unul veridic (şi nu e vorba doar de jantele de BMW X5 aici), însă cu siguranţă nici nu este o copie nereuşită. Proiectul aparţine unor băieţi din capitala Kyrgyzstanului, Beshkek, care au transformat un Volvo 740 într-un Lambo wanna-be foarte reuşit. Pe lângă metal, băieţii au folosit un aliaj numit oţel-carbon şi sticlă acrilică. Nu e rău, având în vedere că au pornit de la o maşină de acum 30 de ani.

Din păcate, exteriorul este singurul punct forte al acestei replici. De fapt, este singurul punct, căci maşina nu are motor. Cel puţin, nu încă. Însă este suficient de reuşită încât să reprezinte o mândrie locală. Principalul responsabil al proiectului, Meder Koylubaevu, a investit timp, bani şi talent pentru a desena şi a materializa ceea ce vezi aici. Până acum, investiţia se ridică la 15.000 $.

În timp ce tu te gândeşti la ce ai putea să-ţi cumperi de aceşti bani, te lăsăm să-ţi arunci privirea peste triciclul steam-punk al lui Igor, probabil cel mai mare – şi mai îndemânatic – fan Jules Verne din Beshkek.

Igor l-a construit în întregime cu mâna lui, folosindu-se de orice piesă (indiferent de provenienţă) pe care a găsit-o utilă. Şi nu doar că bucură ochii privitorului, însă bucură şi natura, fiind un vehicul 100% electric.

Dacă omul vrea, omul face.

via Macos Journal


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide