Ministrul Transporturilor: proiectarea Autostrăzii Brașov-Bacău va fi reluată
Documentele de atribuire pentru reluarea licitaţiei necesare finalizării Studiului de Fezabilitate pentru construcţia Autostrăzii Braşov- Bacău (A13), au fost transmise vineri la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Acest sector de autostradă face parte din infrastructura de mare viteză care asigură legătura dintre Moldova și Transilvania pe traseul Brașov – Târgu Secuiesc – Onești – Bacău, precizează ministrul Transporturilor şi Infrastructurii pe pagina sa de Facebook. Durata contractului de Proiectare a acestei autostrăzi este de 24 de luni. După validarea documentației va fi anunțată în SEAP valoarea contractului, dar și data limită pentru depunerea ofertelor.
Autostrada Braşov- Bacău este cuprinsă în Program Transport 2021-2027
Proiectul Autostrăzii Braşov- Bacău (A13) este cuprins în strategia de finanţare în cadrul noului Program Transport 2021-2027. Contractul precedent pentru Studiului de Fezabilitate în cazul acestei autostrăzi a fost reziliat toamna trecută după ce chiar proiectantul a notificat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru rezilierea amiabilă a contractului.
Acest contract a fost semnat în luna mai 2020 cu companiile Search Corporation și Primacons Grup, iar valoarea a fost stabilită la acel moment la aproximativ 20 de milioane de lei. În cadrul contractului, Search Corporation a analizat cinci variante de traseu pentru A13 Brașov – Bacău și a fost ales un traseu cu o lungime de 162 de kilometri.
În ce stadiu sunt lucrările la Autostrada Moldovei A7
Autostrada “Moldovei” A7 are o lungime de aproape 440 de kilometri și leagă Ploiești de Siret, ajungând practic până la granița cu Ucraina. Porțiunea de drum dintre Ploiești și Pașcani trebuie construită până în anul 2026, acest tronson fiind prins în finanțarea oferită prin Programul PNRR al Uniunii Europene.
Pe Autostrada „Moldovei” A7, de la Ploiești până la Pașcani sunt 13 tronsoane și constructorul român UMB Grup a câștigat la licitație lucrările pentru 10 tronsoane din această autostradă. Pe de altă parte UMB mai lucrează în prezent pe alte câteva zeci de kilometri de autostradă și drum expres: A0 Nord (Lotul 2 și Lotul 4 – 24 km), A1 Margina Holdea (sectorul cu tuneluri – 13km), A3 Nădășelu – Zimbor – Poarta Sălajului (42km), Drumul Expres DEx12 Craiova Pitești (Loturile 3 și 4 – 63 km) și DEx6 Brăila – Galați (11 km).