MINI Speedster – speculaţii

Autor: Cosmin Iordache 23 apr. 2009 Știri auto

23.04.2009 – UPDATE INFO

Pornind de la schiţele scoase de la naftalină de cei de la Motoringfile.com, Autoexpress ne arată cum ar putea arăta viitorul MINI Speedster.  De asemenea, aflăm că va fi bazat, cum era  şi firesc pe platforma, lui MINI Cabrio, acest model dorind să fie o alternativă la Mazda MX-5 sau viitoarea Honda CR-Z. Despre motorizări aflăm că, foarte probabil, sub capota se va afla motorul de pe versiunea Cooper S, 1.6 de 175 CP. Este posibil să apară şi o variantă John Cooper Works de 208 CP.

urnaliştii britanici mai vin cu o informaţie interesantă, anume că acest model va beneficia atât de un acoperiş textul, cât şi de unul metalic, care se va monta peste cel din pânză pentru a proteja mai bine habitaclul pe timpul iernii, acesta conferind o alură de coupe viitorului model MINI. Preţurile ar trebui să se cifreze în jurul a 20.000 de euro, dar mai avem de aşteptat până o să ni-l putem achitziţiona.

07.04.2009

MINI Speedster nu este un proiect tocmai nou, fiind pe masa propunerilor încă din 2001. Dar acest dosar a fost clasat de ceva vreme, se pare însă că aşteptarea ar putea lua sfârşit şi sportivul MINI chiar să vadă lumina zilei. Pe Motoringfile.com, un site dedicat mărcii MINI, au apărut primele zvonuri despre acest model şi o schiţă, datând probabil din 2001. După cum se poate observa, acesta va păstra în mare linia modelului MINI Cooper, pe care va fi şi bazat, dar o va reinterpreta într-o manieră mai sportivă.

Conform aceleaşi surse, modelul va avea un acoperiş textil, sau unul metalic detaşabil, iar în spatele celor două locuri se vor afla două roll bars cromate, pentru un aspect foarte sportiv. Cel mai probabil sub capota se va afla o versiune dopată a propulsorului de 1.6 litri. Noi detalii sunt aşteptate în viitor, dar se pare că pe lângă pătrunderea în segmentul SUV, MINI ne va mai surprinde şi cu acest model atipic.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide