Mercedes-Benz desfăşoară cea de-a noua ediţie a campaniei naţionale „Testul gratuit de lumini”

Autor: Marius Vișan 30 nov. 2017 Știri auto
Mercedes-Benz desfăşoară cea de-a noua ediţie a campaniei naţionale „Testul gratuit de lumini”

Mercedes-Benz desfăşoară cea de-a noua ediţie a campaniei naţionale „Testul gratuit de lumini” până la data de 20 decembrie 2017. Pe durata campaniei, toţi posesorii de autoturisme şi autovehicule comerciale Mercedes-Benz pot beneficia în mod gratuit de testarea şi reglarea luminilor exterioare în Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz de pe întreg teritoriul României.

Lansat în 2009, programul „Testul gratuit de lumini” are misiunea de a le asigura conducătorilor aflaţi în trafic condiţii de vizibilitate sporită, contribuind astfel la reducerea numărului de accidente pe durata iernii şi la îmbunătăţirea stării traficului din România.

„Siguranţa este un pilon esenţial în viziunea companiei noastre, iar satisfacţia de a fi la volanul unui Mercedes-Benz este dublată de prioritatea noastră continuă pentru siguranţa clienţilor. Astfel, de aproape un deceniu, derulăm această campanie în România, asumându-ne responsabilitatea de a contribui pe cât posibil la creşterea gradului de siguranţă în trafic a clienţilor noştri”, a declarat Philipp Hagenburger, Managing Director Mercedes-Benz Cars & CEO Mercedes-Benz România.

Campania naţională „Testul gratuit de lumini” a fost lansată de Mercedes-Benz în 2009 şi a ajuns la cea de-a noua ediţie în acest an, fiind activă până la data de 20 decembrie 2017. Pe toată durata campaniei, clienţii Mercedes-Benz care participă gratuit la program vor fi recompensaţi cu un premiu-surpriză acordat de Mercedes-Benz, incluzând un abţibild de colecţie tipărit în ediţie limitată cu ocazia aniversării bi-centenarului Mercedes-AMG.
Programul „Testul gratuit de lumini”, implementat la nivel naţional în toate Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz, contribuind la asigurarea unui mediu sigur participanţilor la trafic.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide