Mercedes-Benz Clasa G aniversează 40 de ani

Autor: Marius Vișan 13 feb. 2019 Știri auto

Mercedes-Benz Clasa G a evoluat constant ca autovehicul emblematic de off-road, dar valorile şi principiile pe baza căruia a fost proiectat au rămas aceleaşi din 1979

Istoria modelului Clasa G a început în vara anului 1969, când Daimler-Benz AG şi Steyr-Daimler-Puch AG au iniţiat discuţiile cu privire la o posibilă colaborare. În 1971, era conturată pentru prima oară ideea unui autovehicul de teren construit în comun, un autovehicul care să îmbine capacităţi extreme de off-road cu o manevrare optimă pe carosabil.

Primul model de lemn a fost creat în aprilie 1973, iar primul prototip, apt pentru circulaţie, a fost testat în 1974.  Clasa G a fost constuit, încă de la început, în cadrul uzinei Puch din Graz-Thondorf, unde, din mai 2018, este asamblat şi modelul Clasa G 463.

Primul model de serie lansat pe piaţă, Clasa G 460, era un autovehicul de teren universal, cu un interior relativ simplu, dar cu un sistem de transmisie construit cu foarte multă atenţie la detalii. Sistemul de tracţiune integrală, de dimensiuni standard, cu blocare totală inter-axe a diferenţialului şi blocări opţionale ale diferenţialului pe punţile faţă şi spate, ce constituie echipare standard încă din 1985, asigură o manevrare optimă în condiţii off-road. Design-ul caroseriei şi axele rigide cu arcuri elicoidale aveau scopul de a asigura flexibilitatea şi rezistenţă pe teren.

Imediat după lansarea pe piaţă a început şi procesul continuu de dezvoltare a modelului, care s-a dovedit a fi cheia succesului de lungă durată a Clasei G.

Modificările majore ale modelului au reprezentat salturi importante în dezvoltarea tehnologiilor prezente la bordul Clasei G. De exemplu, în 1990, odată cu lansarea modelului 463, opţiunea de tracţiune integrală, anterior disponibilă doar la cerere, a devenit echipare standard. Ulterior, puternicul şi fascinantul automobil a fost echipat cu motoare cu opt şi chiar doisprezece cilindri. În acelaşi timp, Mercedes-Benz a promovat Clasa G ca fiind un autovehicul utilitar versatil.  

Acum, cu noul model de producţie de serie 463, Clasa G se reinventează, prin atenţia la detalii tehnice importante, precum şasiul dezvoltat de Mercedes-Benz şi Mercedes-AMG, cu un ax spate rigid şi un ax faţă double-wishbone cu suspensie independentă. Însă ce nu s-a schimbat sunt abilităţile excelente de off-road şi designul exterior emblematic: ADN-ul modelului lansat în 1979 va fi mereu recunoscut în oricare model al Clasei G.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide