Mercedes-AMG ONE – Motivul pentru care Mercedes lucrează de 4 ani la o mașină care nu este gata nici acum
De patru ani de zile lucrează Mercedes la primul hypercar din istoria brand-ului, Mercedes-AMG ONE. Mașina nu este gata nici până acum. Care este, de fapt, motivul?
Mercedes lucrează la primul său hypercar. Va fi o mașinărie extremă, cu peste 1.000 de cai putere și tehnologie preluată de la echipa de Formula 1, care a câștigat titlul la Constructori șapte sezoane la rând și are șanse să repete istoria în 2021.
Dar ceva nu merge la ONE, pentru că aceasta va fi denumirea modelului. Inginerii nu-i dau de cap unei probleme majore. Mașina trebuia să intre în producție cu un an în urmă, dar echipa a fost nevoită să amâne momentul. Sunt probleme majore cu sistemul de propulsie și cu nivelul noxelor.
La ralanti, turometrul unui monopost de Formula 1 stă la 5.000 rpm. Pentru mașina care va merge pe drumurile publice, o valoare de 1.200 rpm ar fi corespunzătoare pentru ca modelul să poată respecta normele de emisii. inginerii trebuie să rezolve această problemă înainte ca mașina viitorul hypercar Mercedes-AMG ONE să primească undă verde pentru a intra în producție.
Până când ONE va fi gata, cel mai puternic Mercedes-AMG este GT Black Series. Motorul V8 dezvoltă 730 de cai putere și un cuplu de 800 Nm.
Mercedes-AMG ONE în cifre
Mașina are nu motor termic de 1,6 litri, integrat într-un sistem turbo hibrid, care integrează și patru motoare electrice și un sistem inovator de recuperare a energiei. Motoarele dezvoltă împreună 1.006 cai putere și fac mașina să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 3 secunde și de la 0 la 200 km/h în 6 secunde. Viteza maxima este limitată electronic la 350 km/h. ONE va avea o transmisie automată cu șapte trepte.
Este un PHEV, care va putea rula pur-electric pe o distanță de aproximativ 25 de kilometri.
Doar 275 de astfel de unități vor fi construite. Mercedes-AMG ONE are un preț de 2,75 de milioane de euro, plus TVA. Există informații, neconfirmate încă de producător, potrivit cărora toate au fost deja vândute.