Mercedes-AMG anunță începerea producției de serie a hypercar-ului Mercedes-AMG One. Vor fi construite doar 275 de exemplare.
Hyperc-ul AMG One a intrat în producția de serie. Noul model are la bază tehnologie împrumutată din Formula 1. Este o tehnologie similară cu cea folosită în competiție încă din 2014. În acel an, un nou set de reguli a fost impus, iar motoarele V8 au fost înlocuite cu motoare V6 turbo, asistate de un sistem electric. După 8 titluri mondiale consecutive, din 2014 și până în 2021, Mercedes transpune tehnologia dezvoltată în Formula 1 pe o mașină de serie.
Așa s-a născut Mercedes-AMG One. Mașina utilizează un motor V6 turbo, de 1,6 litri, asistat de motoare electrice, care produce 1063 de cai putere. Este trenul de rulare folosit de monoposturile de Formula 1, dar adaptat pentru a îndeplini normele uzului pe drumurile publice. Producția vehiculului va fi implementată în Coventry, Marea Britanie. În acest scop, AMG a colaborat cu partenerul de producție Multimatic pentru a crea o unitate de producție de serie mică dedicată modelului One.
Producția este realizată și finalizată manual la un total de 16 stații de asamblare și testare. Caroseriile sunt create foarte atent, întreg procesul „amintește de producția de ceasuri de lux de înaltă calitate”. Apoi, caroseriile sunt unite cu motoarele.
Motorul V6 turbo de 1,6 litri, bateria de înaltă tensiune și totalul de patru motoare electrice au fost testate anterior la cald pe bancurile de test de la Brixworth pentru a le fi asigurate performanțele, exact același proces pe care îl urmează motoarele de Formula 1. Mercedes‑AMG High Performance Powertrains furnizează unitățile corespunzătoare: motorul cu combustie hibrid, bateria de înaltă tensiune a hibridului plug-in, puntea față cu cele două motoare electrice și electronica de putere, inclusiv invertorul pentru fiecare dintre cele patru motoare electrice. În fluxul de lucru, 75% din piese sunt deja asamblate înainte ca componentele de înaltă tensiune să fie instalate. Motorul reușește să ducă mașina de la 0 la 100 km/h în doar 2,9 secunde. Sprintul 0-200 km/h este gata în doar 7 secunde, iar viteza maximă este de 352 km/h. În plus, mașina are o autonomie complet electrică de 18 kilometri.
În total, peste 50 de specialiști lucrează la fiecare Mercedes‑AMG One în parte. După fiecare stație, există controale de calitate aprofundate bazate pe caracteristici definite, rezultând o documentare extinsă a procesului de producție. Etapa finală a producției este marcată de o tură de teste, unde fiecare Mercedes-AMG One este supus testării finale efectuate de un pilot al fabricii.
Primele livrări vor avea loc până la finalul lui 2022.