Mercedes AMG – creştere vânzări

Autor: Cosmin Iordache 05 feb. 2009 Știri auto
Mercedes AMG – creştere vânzări

În 2008, divizia AMG de la Mercedes-Benz, a înregistrat cel mai bun an din istoria sa, reuşind să comercializeze 24.200 de unităţi. Saltul înregistrat este de 19%, în 2007 comercializându-se 20.300 de unităţi. Cea mai importantă piaţă rămâne SUA, aici fiind comercializate o treime din modele ce poartă sigla AMG. Al doilea loc este ocupat de Germania şi, surprinzător, pe locul 3 în topul volumului vânzărilor este Japonia.

Cel mai vândut model Mercedes AMG, este C63 cu 8100 de automobile livrate. Pe locul secund se află noul SL63 AMG, cu 3.050 de comenzi primite în 2008. Un serviciu de succes oferit de AMG este şi AMG Academy, în 2008 fiind primite de două ori mai multe aplicări din partea posesorilor de modele AMG, decât în 2007.

Totuşi, AMG rămâne în urma BMW M la succes comercial, deşi oferta de modele a celor din Stutgart este mai bogată. De asemenea, BMW M3 are un succes comercial mai important decât omologul Mercedes C63 AMG.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide