Operațiunile McLaren au fost afectate substanțial de epidemia de coronavirus și criza apărută ulterior. După ce a concediat 1.200 de angajați ai McLaren Group, compania britanică se află în căutarea unor surse de finanțare pentru a-și susține operațiunile de bază. Aparent, acum McLaren încearcă să vândă o parte de până la 30% a echipei de competiții McLaren Racing, care include echipele de Formula 1 și de IndyCar.
Dificultățile financiare nu au început odată cu coronavirusul, McLaren fiind una dintre echipele care au militat pentru limitarea bugetelor echipelor din Formula 1 începând din 2021. McLaren a dorit atunci impunerea unei limite de 100 de milioane de dolari, dar valoare stabilită a fost până la urmă de 145 de milioane de dolari. Bugetul McLaren pentru sezonul 2019 din Formula 1 a fost de circa 300 de milioane de dolari.
McLaren este unul dintre cele mai faimoase nume din motorsport, cu opt ediții ale campionatului de Formula 1 câștigate și două victorii în Indy 500. În ultima vreme, însă, echipa de Formula 1 a intrat într-un con de umbră, în special după debutul erei motoarelor V6 turbo în 2014. Faptul că Mercedes a încetat legăturile cu McLaren pentru a-și promova propria echipă de uzină în Formula 1 nu a ajutat McLaren.
În acest moment, McLaren Racing are aceeași acționari ca și McLaren Group. Asta înseamnă că circa 56% din companie este deținută de fondul suveran al statului Bahrein, 14% de Mansour Ojjeh și 10% de Michael Latifi, tatăl pilotului Williams Nicholas Latifi. Compania va avea nevoie de o restructurare pentru a putea deveni o entitate separată de segmentele din companie care se ocupă de dezvoltarea și producția mașinilor stradale.
La momentul la care McLaren Group a concediat 1.200 de angajați, echipa de curse a pierdut numai 70 de oameni. Acest lucru se poate datora faptului că muncitorii de pe liniile de fabricație nu sunt la fel de specializați ca cei din echipa de racing. În plus, secretele deținute de aceștia nu sunt la fel de sensibile ca cele ale inginerilor de la McLaren Racing, care ar reprezenta o mină de aur pentru alte echipe concurente.
Nu doar McLaren se pregătește să-și reducă cheltuielile prin vânzarea unei părți a echipei de racing. Williams a fost prima care a anunțat că ia în calcul vânzarea echipei de Formula 1 pentru a limita pierderile masive.
sursa: Jalopnik