Mazda publică o nouă imagine teaser cu viitorul SUV CX-90

Autor: Adrian Somai 14 dec. 2022 Știri auto

Mazda a publicat o fotografie teaser cu viitorul SUV electrificat CX-90, noul model cu care urmează să facem cunoștință în mod oficial chiar în prima lună a anului viitor. CX-90 urmează să fie poziționat în gama constructorului nipon chiar deasupra lui CX-60.

Cunoscut deja printre fanii mărci japoneze, CX-90 este un SUV ce urmează să primească și o motorizare hibridă cu încărcare la priză, potrivit Motor1. Încercând să sporească și mai mult interesul din jurul prezentării oficiale ce este programată peste numai câteva săptămâni, Mazda publică acum o imagine sugestivă cu noul model.

Putem remarca prin intermediul acestei fotografii teaser partea din spate a viitorului CX-90. Mai exact, observăm forma stopurilor, care au o semnătură luminoasă similară cu cea pe care am putut să o vedem și la modelul CX-60.

Motor cu șase cilindri în linie

A doua imagine publicată anterior de constructorul nipon ne lasă să înțelegem că SUV-ul CX-90 va primi și un motor cu șase cilindri în linie, văzandu-se acest lucru pe emblema laterală. Totuși, nu știm până la această oră dacă este vorba despre aceeași unitate electrificată pe care o știm deja sau despre o motorizare diferită. Din păcate, oficialii Mazda s-au dovedit a fi destul de rezervați în ceea ce privește detaliile tehnice ale noului model, nedorind pentru moment să dezvăluie prea multe informații.

Mazda ar putea apela și la varianta echipării noului CX-90 cu sistemul plug-in hybrid de 2.5 litri și cu patru cilindri pe care îl știm de la CX-60. Mai multe informații referitoare la motorizările disponibile pentru noul SUV din gama celor de la Mazda vom afla însă peste numai câteva săptămâni, debutul oficial al noului model fiind programat pentru luna ianuarie.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Mazda


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide