Mazda Motor Europe va avea un nou preşedinte şi CEO

Autor: ProMotor 12 mart. 2019 Știri auto
Mazda Motor Europe va avea un nou preşedinte şi CEO

Mazda Motor Europe (MME) a anunţat astăzi că, începând cu 1 aprilie 2019, Yasuhiro Aoyama, în prezent director executiv la Mazda Motor Corporation din Japonia, va deveni preşedinte şi CEO al MME, urmând ca Jeff Guyton să devină preşedinte Mazda North American Operations (MNAO), după ce a condus activitatea europeană începând cu 2009.

„Pe măsură ce Mazda avansează cu produsele sale de generaţie nouă, inclusiv lansarea recentă a Mazda3 şi Mazda CX-30, este momentul potrivit pentru a pune în acţiune schimbările de management pe care le-am planificat în America de Nord şi Europa, două regiuni vitale pentru creşterea continuă. America de Nord este cea mai mare piaţă Mazda în ceea ce priveşte vânzările şi profitul. De asemenea, construim în prezent o nouă unitate de asamblare în colaborare cu Toyota şi facem investiţii substanţiale, împreună cu partenerii de vânzări, în consolidarea brandului nostru. Jeff Guyton a format o echipă excelentă în Europa, care a oferit o creştere profitabilă, un brand puternic şi relaţii excelente cu partenerii din regiune. Suntem încântaţi că va prelua noul său rol în acest moment important pentru afacerea noastră. Sunt, de asemenea, foarte încântat că Yasuhiro Aoyama îşi va prelua noua poziţie pentru a conduce în continuare echipa puternică din Europa”, a declarat Akira Marumoto, directorul reprezentant, preşedinte şi CEO al Mazda.

Ca urmare a acestor schimbări, Masahiro Moro, în prezent preşedinte şi CEO al MNAO, va deveni preşedinte şi CEO al companiei, care va supraveghea operaţiunile Mazda din SUA, Canada şi Mexic.

Toţi cei trei directori îşi păstrează funcţiile executive şi în cadrul Mazda Motor Corporation în Japonia.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide