Mazda CX-60 3.3 diesel: Motor mare, consum mic – VIDEO
Noua Mazda CX-60 este cel mai mare SUV pe care producătorul japonez îl vinde în România, iar consumurile mici ale motorului vor surprinde pe toată lumea. Într-o eră în care toată lumea fuge de motoarele mari, în special de cele pe motorină, japonezii aduc un motor cu 6 cilindri, de 3.3 litri, care produce niște consumuri greu de crezut.
Mazda pare că se încăpățânează și ia o decizie contra curentului. Pe lângă noua platformă cu motor longitudinal și tracțiune spate pe care este bazat noul SUV CX-60, producătorul introduce un nou motor pe motorină. Este un propulsor nou-nouț, dezvoltat de la zero care, după cum am aflat în urma testului cu această mașină, este foarte frugal și poate obține niște consumuri foarte bune.
Exemplarul testat de noi a fost o echipare Takumi, de top, cu motorul de 3.3 litri, transmisie automată cu 8 trepte și tracțiune integrală. Motorul dezvoltă 254 de cai în această configurație, în timp ce varianta cu tracțiune spate dispune de 200 CP. Oricum ar fi, este un propulsor mild-hybrid, ceea ce înseamnă că va fi taxat mai puțin, un lucru deloc rău dat faptul că statul român nu este prea prietenos atunci când vine vorba de impozitarea motoarelor de cilindree mare,
Mazda CX-60 este un SUV cu un design dinamic
În buna tradiție Mazda, și noul CX-60 are un design dinamic, cu linii fluide și proporții tipice unei mașini cu motor longitudinal, printre care și capota lungă a motorului.
Partea frontală este masivă, aspect la care contribuie și grila mare a radiatorului. În contrast, blocurile optice cu tehnologie LED sunt destul de mici, dar proporționale cu restul designului. Pe lateral, versiunea de top vine echipată cu jante de 20 de inch. Partea din spate este destul de simplă, dar de efect grație stopurilor subțiri cu tehnologie full LED.
Indiferent de versiunea aleasă, Mazda CX-60 are un portbagaj cu un volum de 570 de litri, valabil pentru toate motorizările, fie că vorbim de cele plug-in hybrid, diesel sau diesel cu tracțiune integrală.
Interiorul este elegant, mai ales în versiunea cu tapițerie deschisă la culoare
Dacă luăm loc la interior, vom descoperite materiale de bună calitate și o asamblare bună, demnă de o mașină care costă peste 60.000 de euro. Scaunele electrice sunt tapițate cu piele Nappa, sunt încălzite, ventilate și au și memorie, bineînțeles. Inclusiv volanul are reglaj electric, ceea ce este un detaliu care sporește experiența premium, mai ales că multe mașini în această gamă de preț nu dispun de o asemenea dotare.
Din punct de vedere tehnologic, CX-60 beneficiază de două ecrane, unul pentru instrumentarul de bord, care poate afișa diferite informații și, după cum puteți vedea, am obținut un consum de 5,2 litri per suta de kilometri.
Sub ecranul central de infotainment avem parte de o surpriză plăcută, Mazda a păstrat comenzi fizice pentru setările climatizării, mult mai ușor de folosit decât dacă ar fi integrate într-un ecran.
VIDEO
Video: Luci Popa
Text: Ionuț Vîlciu