Mazda a publicat imagini și detalii cu noul CX-60
Mazda a prezentat noua Mazda CX-60 PHEV cu 327 de cai putere, primul model hibrid plug-in al mărcii pentru piața europeană.
Designul interior elegant introduce conceptele Kaichou – un element de perturbare care amestecă diferite materiale și texturi, precum lemnul de arțar, pielea nappa, materialele textile japoneze prelucrate într-o manieră unică și detalii cromate și Musubu – arta de a îmbina textilele. Musubu a fost inspirația pentru cusăturile detaliate de pe tabloul de bord.
Tratamentul ornamentelor din lemn de arțar reflectă estetica japoneză Hacho – echilibru asimetric sau diferențe intenționate. Diversele modele și fire ale țesăturilor răspund sensibil la schimbările de lumină, iar o tehnică japoneză de cusut numită Kakenui creează cusături „suspendate” cu spații între țesăturile tapițeriei care dezvăluie o mică parte din materialul de dedesubt.
Autonomie electrică Mazda CX-60 PHEV
Mazda CX-60 PHEV combină un motor convențional Skyactiv-G 2.5, cu injecție directă și patru cilindri, alimentat cu benzină, cu un motor electric de 100 kW, o transmisie automată complet nouă cu 8 rapoarte și o baterie 17,8 kWh (355 V).
Această combinație de propulsie oferă o putere totală de 327 CP/241 kW și un cuplu de 500 Nm, ceea ce o face cea mai puternică mașină de serie produsă vreodată de Mazda.
Mazda CX-60 PHEV accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,8 secunde.
Consumul de combustibil combinat WLTP este de 1,5l/100 km, iar emisiile de CO2 combinate, în regim WLTP, sunt de 33g/km.
Mazda CX-60 e-Skyactiv PHEV oferă 63 km de autonomie electrică, cu vehiculul rulând la 100 km/h sau mai puțin.
Platforma Skyactiv Multi-Solution Scalable Architecture a noului model Mazda CX-60 prezintă numeroase îmbunătățiri care oferă o dinamică excelentă de condus. Adoptând abordarea Mazda centrată pe om, acestea includ o rigiditate a caroseriei care asigură ca șoferii să poată simți răspunsul vehiculului fără întârziere, scaune care le permit pasagerilor să își mențină mai ușor echilibrul în timpul deplasării, suspensii care stabilizează postura vehiculului în timpul condusului și un sistem unic de control al posturii vehiculului – Mazda Kinematic Posture Control (KPC).
Poziționarea bateriei între axele față și spate și cât mai jos posibil în interiorul caroseriei conferă noului model Mazda CX-60 PHEV un centru de greutate scăzut. Acest lucru, combinat cu un sistem de tracțiune integrală permanentă care încorporează transferul de cuplu între axe antrenate de cardan, conferă mașinii caracteristici superioare de manevrabilitate, similare celor mai bune din segmentul premium.
Tehnologii de siguranță
Noul Mazda CX-60 PHEV dispune de o gamă completă de tehnologii de siguranță i-Activsense avansate care asistă șoferul.
Mazda CX-60 este echipată cu mai multe sisteme noi de siguranță: See-Through View – un sistem de monitorizare 360 grade care îmbunătățește vizibilitatea la viteze reduse; Sistem asistență semnalizare în trafic (TAT); Asistent inteligent de frânare (SBS-R) pentru detectarea pietonilor; Asistent depășire bandă (LKA); Pilot Automat Adaptiv (i-ACC); Sistemul de monitorizare unghi mort (BSM) cu funcție de avertizare la coborâre.
Mazda Driver Personalisation System va recunoaște ocupantul scaunului șoferului și va ajusta automat elementele din jur – poziția scaunului, volanul, oglinzile, HUD, chiar și setările de sunet și control ale climei – pentru a se potrivi fizicului său, precum și preferințelor personale.
În total, în următorii trei ani, Mazda lansează cinci noi produse electrificate care incorporează arhitectura sa de platforme cu soluții multiple. După 2025, compania va lansa noua sa Skyactiv EV Scalable Architecture – tehnologie unică ce va permite companiei să construiască eficient mașini electrice de toate dimensiunile folosind o singură platformă comună.