Maşinile second hand mai căutate decât cele noi
În noiembrie 2008 s-au înmatriculat 41.087 maşini second hand şi doar 13.715 unităţi de automobile noi, conform unei analize a Ziarului Financiar în urma unui raport al Poliţiei Rutiere. De asemenea, de la 1 iulie, data introducerii noii taxe auto, numărul înmatriculărilor de automobile rulate a crescut exponenţial, egalând, şi chiar depăşind în iulie şi octombrie, ca volum comerţul cu automobile luni.
Luna recent încheiată, înclină decisiv însă balanţa în favoarea maşinilor de ocazie, dar explicaţia o dă Brent Valmar, vicepreşedintele APIA, care consideră că nu importul de modele rulate a crescut, ci zvonurile unei creşteri iminente a taxei auto, i-a făcut pe micii întreprinzători să-şi înmatriculeze toate maşinile deţinute spre a fi revândute.
Cea mai importată marcă rămâne Volkswagen cu 12.314 unităţi. Dacă ne uităm în statisticile APIA, vom observa că s-au înmatriculat mai multe modele uzate VW, decât autoturisme noi Dacia. Fapt care îi nemulţumeşte pe cei din conducerea Dacia, care au solicitat, în repetate rânduri, măsuri protecţioniste pentru a salva industria autohtonă.
Intorudcerea noii taxe auto va stabiliza vânzările de automobile cu cu motoare sub 2.000 cmc, dar automobilele cu capacităţi mai marei vor avea de suferit, inclusiv vehiculele comerciale semi-uşoare carora le vor fi imputate taxe mari. Noi am făcut un studiu pornind de la anunţurile de pe Autopro.ro, cel mai nou târg auto online, pentru a vedea ce este mai avantajos un second hand cosmopolit sau un automobil naţional la aceaşi bani.