Ce mașini a recuperat banca în perioada pandemiei

Autor: Marius Vișan 29 mai 2020 Știri auto

Pandemia a afectat întreaga lume, dar după mai bine de două luni lucrurile încep să revină oarecum la normalitate. Piața auto a avut și ea de suferit, dar încet, încet producătorii de mașini au început să repornească activitatea. Acest lucru este valabil și pentru firmele care se ocupă cu vânzarea mașinilor rulate.

Btleasing.ro se ocupă cu revânzarea mașinilor recuperate de la diverse firme sau peroane fizice. În ultimele două săptămâni au apărut câteva anunțuri noi, iar majoritatea dintre ele se referă la mașini marca Dacia. Sunt 3 bucăți marca Logan și o Dacia Duster.

Intră în galeria foto

Toate sunt mașini de culoare albă, au motoare pe motorină, cutie de viteze manuală și mulți km la bord. Dusterul are tracțiune integrală.

Lista cu mașini recuperate în pandemie arată astfel:

– Dacia Logan 1.5 DCI EURO 5 75 CP MANUAL, an fabricație 2014, Km: 287.839 – Preț 3.689 EURO inclusiv TVA

– Dacia Logan 1.5 DCI EURO 5 75 CP MANUAL, an fabricație 2014, Km: 246.981 – Preț 3.689 EURO inclusiv TVA

-Dacia Logan 1.5 DCI EURO 5 75 CP MANUAL, an fabricație 2014, Km: 260.727 – Preț 3.689 EURO inclusiv TVA

– Dacia Duster 1.5 DCI 4X4 109 CP MANUAL, an fabricație 2014, Km 310.379 – Preț 5.355 EURO inclusiv TVA

Din poze se pot observa urme vizibile de uzură, atât la exterior cât și la interior. Firma nu s-a ferit să posteze imagini cu starea reală a mașinilor. Cam toate au zgârieturi și lovituri, pe alocuri vopseaua este sărită, una din ele are bara față prinsă în șuruburi, însă aceste mașini par a fi funcționale.

Este drept că nu mai sunt la prima tinerețe, ca să zicem așa, sau la primii km, dar se mai poate circula cu ele. Ele pot fi o alternativă demnă de luat în considerare pentru clienții care își doresc o mașină la mâna a doua dar nu vor să aibă de-a face cu samsari, sau cu proprietari care se chinuie să mascheze toate defectele mașinii înainte să o vândă.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Btleasing.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide