Cinci mașini au ars complet într-o parcare din Galați. Focul a fost pus intenționat – VIDEO
Pompierii au stabilit că incendiul din noaptea de marţi spre miercuri care a cuprins cinci maşini dintr-o parcare din Galaţi a fost provocat intenţionat. Ancheta a fost preluată de Poliţie.
Incendiul a izbucnit într-o parcare de pe strada Brăilei din Galaţi. Cinci maşini parcate au fost cuprinse de foc, din senin, iar flăcările erau atât de mari, încât alimentate de vânt, riscau să producă pagube şi la blocul din imediata apropiere.
La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale
Autospecialele de pompieri au avut nevoie să încarce apă de mai multe ori dată fiind amploarea incendiului. Când pompierii au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă la patru maşini cu pericol de propagare la altele.
VIDEO
”Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, fiind afectată şi o a cincea maşină în proportie de 70 la sută prin radiaţie termică”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, colonel Eugen Chiriţă.
După ce au stins flăcările, pompierii au stabilit şi cauza. Cineva a dat foc intenţionat uneia dintre maşini iar flăcările s-au propagat la celelalte. â
Poliţiştii urmează să stabilească cine a provocat incendiul dar şi ce a determinat acest gest extrem
„Din primele cercetări cauza probabilă a incendiului este acţiunea intenţionată, folosirea cu intenţie a sursei de aprindere şi a combustibilului pentru a genera incendiul”, a mai declarat col. Eugen Chiriţă.
Surse din cadrul anchetei susţin că focul ar fi fost pus în spatele uneia dintre maşini, la rezervor, iar de acolo combustibilul s-a scurs către celelalte maşini care au fost cuprinse rapid de foc, transmite News.ro.
VIDEO