Cadrele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au intervenit la un caz nemaiîntâlnit. O maşină care transporta colete a luat foc în trafic.
Un incendiu mai puţin obişnuit a avut loc în prima parte a zilei de 28 septembrie. O maşină care transporta colete a luat foc în trafic, de la un scurtcircuit electric. Ceea ce deosebeşte acest caz de altele similare, constă în aceea că flăcările au izbucnit în interiorul autovehiculului.
Mai exact într-un colet în care se afla un dispozitiv electric, dar care nu avea nicio legătură cu instalaţia maşinii aflată în mers. Nemaiîntâlnita situaţe s-a întâmplat în satul Başta, comuna Secuieni, judeţul Neamţ, pe drumul european E85.
Militarii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o autoutilitară. La locul indicat prin apel la 112 s-au deplasat cadre de la Detaşamentul de pompieri Roman, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD. La ajungerea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta în interiorul autovehiculului în care se aflau colete trimise în România din străinătate.
Flăcările au fost stinse în scurt timp, nu au afectat cabina autoutilitarei, arzând doar o parte din pachetele aflate în interiorul maşinii. Incidentul s-a soldat numai cu pagube materiale. La finalul intervenţiei, cadrele ISU Neamţ au stabilit şi ce a provocat acest incendiu: „Scurtcircuitul electric produs de un acumulator electric defect, aflat într-un colet, a fost cauza probabilă de producere a incendiului“.