Maşină cu un număr de înmatriculare interzis, fotografiată într-un oraş din România – FOTO

Publicat: 03 06. 2019, 11:38

Legislaţia din România nu permite asemenea numere de înmatriculare. Numerele de înmatriculare care încep cu literele I sau O sunt interzise, pe motiv că pot fi confundate cu cifrele 1, respectiv 0. Un autoturism BMW Seria 5 a cu un număr fals de înmatriculare SV 18 ICL a fost fotografiat pe bulevardul Calea Unirii din municipiul Suceava.

Numerele de înmatriculare interzise

Potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier sunt interzise combinaţiile de litere care încep cu „I” sau „O” deoarece aceste litere pot fi confundate cu cifrele 1 şi 0. Din acelaşi motiv, nu sunt permise nici combinaţiile „III” sau „OOO”. În plus, sunt interzise şi combinaţiile care au conotaţii sexuale sau obscene. Printre acestea COY, CUR, PUL, PIZ, MUI sau MUE. Deşi este interzis CUR, sunt permise, însă, ASS, XXX ori SEX.

Pe de altă parte, sunt interzise combinaţii aparent inofensive, precum DAI, PIX, TOV, ROM ori COW. Regulamentul de aplicare a Codului Rutier mai stipulează că persoanele care deţin deja vehicule înmatriculate cu numere restricţionate ulterior pot utiliza în continuare numerele în cauza, dar numai până la înstrăinarea vehiculului. Un studiu a arătat că femeile preferă să comande plăcuţe cu numele lor mic, gen ELA, INA, ELI sau ANA. Bărbaţii preferă DAN, ION sau ADI. Cele mai frecvente solicitări au privit însă combinaţii gen XXX ori SEX.

Sursă: Cancan.ro