Mai mulți polițiști de la serviciul rutier al IPJ Botoșani au fost trimiși în judecată de procurorii DNA. Motivul? Aceștia au luat mită de la conducătorii auto ca să nu îi sancționeze.
În total, procurorii DNA au trimis în judecată 21 de persoane, majoritatea fiind polițiști de la serviciul rutier al IPJ Botoșani. Ei ar fi luat între 100 de lei și 100 de euro de la 56 de conducători auto.
Ofițerii de poliție ar fi îngreunat tragerea la răspunderea penală, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, „ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţii de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulaţie sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, scriu cei de la DNA, potrivit news.ro.
Procurorii DNA au confiscat banii primiți de la șoferi, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani.