Norvegianul Mads Østberg, campion mondial WRC2, s-a impus în ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri, Raliul Brașovului, desfășurată exclusiv pe macadam.
Raliul Brașovului, ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri, a adus cu sine o surpriză în persoana pilotului norvegian Mads Østberg. Acesta a concurat alături de piloți recunoscuți în România și a câștigat etapa de la Brașov.
Mads Østberg, campion mondial WRC2, l-a avut alături de copilotul român Sergiu Itu și împreună au câștigat 7 probe din 7 la volanul unui Citroën C3 Rally2 pus la dispoziție de DTO Rally Team. Echipajul a câștigat detașat având în urma parcurgerii celor 120 km de probă specială un avantaj de aproximativ 5 minute față de următorul echipaj clasat, format din Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Skoda Fabia Rally2). Podiumul de la Brașov a fost completat de Dan Gîrtofan și Andrei Toderaș (Skoda Fabia Rally2), la 05:46,0 în urma câștigătorilor.
Este a doua oară când pilotul din Norvegia concurează în România, după experiența din 2021, tot la Brașov, atunci când a fost nevoit să abandoneze aproape de final din cauza unor probleme tehnice. De data aceasta, Østberg l-a avut copilot pe Sergiu Sebastian Itu, care în mod normal face echipaj cu Simone Tempestini. Acesta din urmă nu a mai fost prezent la startul de la Brașov, după ce și-a asigurat deja titlul de campion absolut încă de etapa trecută.
După rezultatul de la Brașov, Andrei Gârtofan a reușit să încheie pe locul trei în clasamentul general al sezonului, în spatele lui Sebastian Barbu și a lui Simone Tempestini, cel care a cucerit în acest an titlul cu numărul 8 din carieră.
Titlul de campion național în CNR Macadam a fost câștigat de echipajul Adrian Teslovan/Vajk Imre Cseh, în timp ce în cadrul CNR Asfalt s-au impus campionii naționali absoluți, Simone Tempestini și Sergiu Sebastian Itu.