Lotus Type 133, rival puternic pentru Porsche Taycan, va fi lansat în a doua jumătate a anului
Porsche Taycan va avea începând cu sfârșitul acestui an un rival pe măsură în segmentul său de piață, Lotus urmând să dezvăluie în a doua jumătate a lui 2023 noul Type 133. Vorbim despre un sedan electric de performanță care promite încă de la bun început o autonomie de peste 640 de kilometri.
În 2022 făceam cunoștință cu primul model de tip SUV produs vreodată de cei de la Lotus, și anume Eletre. Acum, Lotus se pregătește să aducă pe piață prima sa berlină realizată pe cont propriu. Așa cum spuneam deja, este vorba despre Type 133, un model de performanță cu propulsie electrică, ce promite să facă concurență unor modele celebre precum Porsche Taycan sau Audi e-Tron GT.
Potrivit unor informații publicate de britanicii de la Autocar, primele prototipuri au fost deja asamblate în China, ceea ce înseamnă că cei de la Lotus se pregătesc deja de lansarea noului model. Designul noului Type 133 pare la prima vedere inspirat atât din cel al SUV-ului Eletre, cât și din cel al supercarului Evija. Despre partea tehnică nu sunt cunoscute detalii, însă este de așteptat ca Type 133 să fie echipat cu niște propulsoare asemănătoare cu cele pe care le știm de la Eletre.
Noul Lotus Type 133: suspensie pneumatică și aerodinamică activă
Foarte multe detalii despre Type 133 nu avem încă, însă știm că modelul va fi echipat foarte bine din punct de vedere tehnologic. Spre exemplu, Type 133 va beneficia de o suspensie pneumatică, de roți spate direcționale, de aerodinamică activă și de un control activ al ruliului.
Lucrurile se anunță foarte interesante și atunci când vine vorba despre autonomie, Type 133 urmând să fie echipat cu acumulatorul de 112 kWh de la SUV-ul Eletre. În aceste condiții, vom vorbi despre o autonomie de până la 643 de kilometri, ceea ce nu ar fi deloc puțin. În plus, Lotus promite un timp de încărcare extrem de redus, repriza 10% – 80% urmând să dureze numai 20 de minute.