LIVE PROMOTOR: BMW Seria 3 GT arată mult mai bine decât credeam.

Publicat: 05 03. 2013, 12:16

 

Normal, toţi ochii se îndreaptă spre partea posterioară, acolo unde avem o combinaţie de forme care încearcă să transmită un singur mesaj: maşina asta se ia foarte în serios, iar spatele este cel pe care îl vei vedea cel mai des, atunci când vei fi depăşit în grabă. Din anumite unghiuri, maşina arată senzaţional. Din altele, mai ales dacă eşti puţin mai înalt, începi să ai dubii. Rămâne să o vedem şi la lumina zilei…

BMW Seria 3 GT spate

Ameninţarea fantomei, acum în versiune mai compactă

Am verificat calitatea interiorului – pare puţin peste cea de la Seria 3, dar asta va depinde în mod clar de nivelul de echipare. Ceea ce contează însă cu adevărat este partea practică a acestui model, destinat celor care vor un spaţiu de încărcare mai mare în spate, fără însă a-şi cumpăra un Touring: spaţiul pentru bagaje este de 520 de litri, mai mare decât la break şi – datorită hayonului bombat şi a soluţiilor de împărţire – foarte bine aranjat.

BMW Seria 3 GT portbagaj

Spaţiu uriaş pentru bagaje, baxuri de bere, blonde şi tot ce vă mai trece prin cap

În spate însă, spaţiul pentru cap este redus – maxim 1.72 de metri trebuie să ai dacă nu vrei să te apropii periculos de mult de plafon. Nu eşti însă înghesuit, spaţiul pentru labele picioarelor, genunchi şi coate fiind generos. În scaunul şoferului se stă mai sus decât într-un Seria 3, iar din datele oferite de producător acelaşi lucru se poate spune şi despre pasagerii din spate. Asta ajută la vizibilitate, însă taie un pic din senzaţia de maşină sport pe care ţi-o oferă Seria 3.

BMW Seria 3 GT spate lateral

Din acest unghi, maşina nu mai arată la fel de bine…

Despre motorizări şi alte elemente tehnice, am vorbit deja în primul nostru articol despre Seria 3 GT.

BMW insistă aşadar pe această nişă a maşinilor cu interior demn de un break dar un exterior elegant cu linii de coupe. Dacă în privinţa Seriei 5 GT nu i-a prea ieşit pasienţa, eu spun că, cel puţin la prima vedere şi sub neoanele Salonului Auto de la Geneva, Seria 3 GT este un model care va atrage destul de mulţi cumpărători. Rămâne de văzut cum se comportă pe şosea, iar asta o vom afla foarte curând, în cadrul primelor teste cu această maşină.

BMW Seria 3 GT chinezi

Număraţi chinezii din această poză 🙂

Acestea sunt, aşadar, primele impresii despre BMW Seria 3 GT. Vouă cum vi se pare?