Orașul din România unde se vrea limitarea vitezei la 30 km/h. Ce au votat șoferii?
Primăria Iaşi vrea să limiteze viteze autoturismelor care circulă pe prima bandă în municipiu la 30 km/h. Cu toate acestea, propunerea nu pare a avea sorţi de izbândă printre şoferii ieşeni.
Într-un sondaj făcut la nivel de municipiu, rezultatele arată că circa 60% dintre şoferi nu sunt de acord cu această propunere, menită să reducă accidentele grave din oraş.
Șoferi nu sunt de acord cu această propunere
„Probabilitatea unui accident fatal pentru un pieton creşte proporţional cu viteza. Riscul de deces este de 9 ori mai mic la 30 km/h, decât la 50 km/h, iar leziunile sunt mult mai uşoare. Cu cât un şofer conduce mai repede, cu atât trebuie să anticipeze mai mult ceea ce se întâmplă în jurul său. Câmpul vizual se restrânge odată cu creşterea vitezei.
Micşorând viteza de deplasare, de la 50, la 30 km/h, câmpul vizual creşte, de la 90 grade, la 120 grade. Astfel, şoferul poate anticipa pietonii care intră pe carosabil sau copiii care, din joacă, pot apărea dintre două maşini”, se arată în proiectul Primăriei Iaşi.
Proiectul legat de limitarea vitezei la 30 de km/h pe prima bandă în Iași, poate deveni istorie
Proiectul demarat de Primăria Iași nu a avut susținere printre ieșeni, majoritatea celor chestionați de autoritatea locală fiind împotriva acestei soluții. Din chestionarul propus de autoritatea locală, se pare că peste 60 la sută dintre cei care au răspuns întrebărilor s-au declarat împotriva proiectului propus de Primăria Iași, ceea ce face ca soluția să nu mai fie una viabilă.
Proiectul a fost lansat de Primăria Iași la finalul lunii iulie 2021 în dezbatere publică. Municipalitatea vrea să impună restricții de viteză în cazul străzilor de categoria I (6 benzi) și categoria a II-a (4 benzi).
Proiectul municipalității prevede ca, pe prima bandă a categoriilor de străzi, să fie instaurată restricția de viteză de 30 km/h, o reducere cu 20 km/h. Edilii suțin că, prin această măsură, vor fi reduse riscurile de producere a accidentelor, scrie Bzi.ro.