Lexus ne dezvăluie cum va arăta cel de-al doilea său SUV electric

Autor: Mihai Morcovescu 08 feb. 2022 Știri auto

Producătorul japonez de automobile Lexus a dat publicității câteva imagini cu prototipul unui nou SUV electric. Acesta este cel de-al doilea SUV electric pe care îl pregătesc niponii, după modelul RZ, care își va face debutul în primăvara acestui an.

Viitorul SUV electric Lexus va fi un RZ mai mare

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Pentru moment, reprezentanții Lexus nu au oferit detalii cu privire la pachetul electric pe care îl va folosi viitorul SUV electric. Ceea ce se știe este faptul că va fi poziționat în gamă deasupra lui RZ.

Modelul cu zero emisii arată ca unul dintre cele șapte vehicule pe care Lexus le-a prezentat sub formă de prototipuri în luna decembrie. Deși este destul de dificil de apreciat gabaritul, din imaginile de față pare să fie mai mare decât RZ. Cu toate acestea, este posibil ca acesta să nu fie vârful de gamă al japonezilor.

Din punct de vedere estetic, viitorul SUV electric de dimensiuni normale seamănă destul de mult cu viitorul Lexus RZ. El afișează aceeași grilă frontală închisă pe care am văzut-o și pe alte prototipuri Lexus și a primit protecții din plastic la nivelul pasajelor roților.

La spate, se remarcă bara de protecție foarte profilată și banda luminoasă LED. Aceasta se întinde pe toată lățimea hayon-ului până pe aripile spate. La extremitățile spoilerului, în spatele roților, există câte o priză de aer verticală.

Oficialii Lexus nu au oferit detalii referitoare la sistemul de propulsie al viitorului SUV pe baterii. Potrivit celor mai recente informații care circulă în industrie, că va împărți arhitectura e-TNGA pe care o vor utiliza modelele Lexus RZ, Toyota bZ4x și Subaru Solterra.

Dacă va fi așa, atunci va primi un ansamblu cu două motoare electrice, la fel ca bZ4x și Solterra. În cazul acestora, puterea generată este de 217 CP. Bateria cu care va fi echipat modelul Toyota va avea capacități de până la 72,8 kWh. Autonomia estimată depășește 500 de kilometri.

Sursa: Motor1


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Lexus


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide