O tânără dă lecții de germană pe Facebook folosind ca material didactic gropile de pe șosea. Clipul se dorește o ironie fină la adresa autorităților din județul Botoșani, unde a fost filmat clipul.
Chiar dacă cei mai bătrâni dintre noi se gândesc instinctiv la versurile melodiei celor de la Voltaj, o lecție de germană se poate desfășura și altfel. O demonstrează Olivia, o tânără care și-a creat un canal de Youtube, dar și o pagină de Facebook pentru a-i ajuta pe alții să învețe limba germană. Pe bune.
Într-unul dintre ultimele clipuri, Olivia ironizează autoritățile publice din județul Botoșani învățându-i pe urmăritorii săi să numere până la 20. Tânăra folosește ca material didactic gropile dintr-un drum județean (DJ282B), perfect ca material didactic, tocmai pentru că aici „avem ce număra”. La final, Olivia nu uită să mulțumească administrației publice „pentru susținere și pentru oportunitatea unică”.
„Salut, eu sunt Olivia, bun venit la o nouă lecție de germană. Azi vom învăța să numărăm în limba germană și vom și vizualiza ce învățăm pentru a memora mult mai bine. Tocmai am intrat în județul Botoșani și am observat că aici chiar avem ce să numărăm. Unu, doi, trei, patru, cinci (…) douăzeci. Asta a fost lecția de astăzi. Dacă doriți să exersați puteți și voi să veniți aici. Vreau să mulțumesc administrației publice pentru susținerea acordată și pentru această oportunitate unică”, spune Olivia în clipul de pe Facebook.
După viralizarea clipului, Olivia și-a pus și o întrebare retorică. „Oare data viitoare când trec pe acolo, voi mai putea număra gropi? Sper că nu.” Ei, Olivia, speranța moare ultima, după cum ar fi spus un bătrân clasic în viață. Noi credem că lecția va rămâne multă vreme de acum înainte, poate chiar și pentru autoritățile din Botoșani.
Nu este prima oară când tinerii înțeapă subtil, poate prea subtil totuși, nesimțirea celor de la drumuri. În urmă cu un an, doi tineri au plantat trandafiri în gropile de pe drumul naţional DN 23A, în judeţul Vrancea, nemulţumiţi de starea şoselei. Probabil că și atunci, ca și acum, rezultatul a fost același. După plantat de flori și lecții de germană, ce ar putea urma…?