Lamborghini furnizează resurse și echipamente în lupta cu COVID-19
Compania italiană Lamborghini furnizează resurse și echipamente prin Departamentul său de Cercetare și Dezvoltare pentru co-crearea și producția de simulatoare de respirație artificială, sprijinind Siare Engineering International Group, cel mai mare producător de ventilatoare din Italia, pe perioada de urgență cauzată de răspândirea COVID-19.
Simulatorul de respirație artificială permite testerului să efectueze o evaluare inițială a performanței ventilatorului medical înainte de stadiul de verificare finală, atunci când ventilatorul este supus unui test complet folosind echipament certificat.
În doar două săptămâni, Lamborghini și-a folosit laboratorul de imprimare 3D pentru a proiecta, a produce și a valida simulatorul, optimizând componentele și permițând producerea a 18 simulatoare pe săptămână, alături de producția de viziere medicale din policarbonat realizate cu ajutorul imprimantei 3D. Pentru aceste operațiuni, a folosit o imprimantă HP Jet Fusion 3D 4200 cu tehnologie MJF, capabilă să imprime cu un nivel de precizie de 0,08 mm.
Capacitatea de colaborare demonstrată de acești doi producători de echipamente avansate tehnologic cu sediul în regiunea Emilia-Romagna – ambele companii de top în industrii diferite – este o dovadă suplimentară a sentimentului de responsabilitate și coeziune afișat de companiile italiene, pe măsură ce își unesc forțele în lupta împotriva pandemiei.