Lamborghini a produs modelul Urus cu numărul 10.000 în doar doi ani

Autor: Marius Vișan 21 iul. 2020 Știri auto

La doi ani de la introducerea sa pe piață, SUV-ul Lamborghini Urus a ajuns la exemplarul cu numărul 10.000.

Modelul cu numărul 10.000 este destinat unui client din Rusiei, vine în noua culoare Nero Noctis Matt, combinat cu accesorii din fibre de carbon și interior Ad Personam în două tonuri (negru și portocaliu), completate de alte componente din fibră de carbon.

De când a fost prezentat prima dată, în decembrie 2017, Urus a contribuit semnificativ la creșterea vânzărilor Lamborghini. În 2019, primul an în care Urus a fost prezent pe piață în totalitate, au fost livrate clienților 4.962 de unități.

Urus ia naștere la Manifattura Lamborghini

În 2017, pentru pregătirea lansării producției, uzina s-a extins de la 80.000 la 160.000 metri pătrați. Manifattura Lamborghini, linia de asamblare dedicată integral super-SUV-ului, se bazează pe așa-numitul model Factory 4.0, care integrează noi tehnologii de producție pentru a sprijini lucrătorii pe toată durata operațiunilor de asamblare.

Manifattura Lamborghini a revoluționat și conceptul unei linii de producție. Liniile tradiționale de asamblare fixă au fost înlocuite cu AGV-uri (Automated Guided Vehicle), care transportă șasiul și piesele preasamblate de la o stație la alta, permițând un sistem de producție flexibil.

De asemenea, materialele sunt transportate de AGV-uri (de dimensiuni diferite), din zona de logistică la departamentul de producție și montaj. Această tehnologie a dus la o transformare a structurii producției, pentru a răspunde nevoilor unei piețe care necesită volume mai mari, personalizare avansată și timp de comercializare mai scurt.

Câteva stații, precum montajul cele de la montajul roților și montarea parbrizului, sunt echipate cu roboți care operează în simbioză cu lucrătorii.

Cel mai celebru român care deține un Lamborghini Urus este Ion Țiriac

Super SUV-ul Lamborghini Urus a ajuns în colecția omului de afaceri la începutul acestui an. Mașina cu preț de pornire de peste 200.000 de euro are motor V8 biturbo de 4.0 litri, care dezvoltă 650 de cai putere și un cuplu de 850 Nm.

Sunt cifre suficiente pentru ca super SUV-ul să ajungă de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde și să atingă o viteză maximă de 305 km/h.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: thefuturefactory.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide