Au apărut primele primele imagini cu noua Lada Niva Travel 2021 pe zăpadă. Rușii au publicat un clip în care putem vedea noua Niva în peisaj de iarnă, atât pe asfalt cât și în afara lui.
Pentru a ne convinge de calitățile sale, rușii au montat o cameră chiar sub mașină. Asta pentru a vedea cum se comportă noul model la trecerile peste gropile din off-road.
Noua generație a apărut la sfârșitul anului trecut. Pe 21 decembrie a sărbătorit începutul producției la fabrica Lada West Togliatti, o filială a AVTOVAZ.
Aspectul celui mai cunoscut SUV rusesc a primit schimbări semnificative. A devenit mai expresiv și mai modern. În partea din față, caracterul masculin al mașinii este subliniat de o capotă nouă. De asemenea, a primit grilă și faruri noi.
Din laterale se remarcă arcurile roților mai reliefate, combinate cu un nou design al jantelor din aliaj ce evidențiază performanțele în off-road ale modelului. Partea din spate are și ea modificări, primind stopuri noi, full LED și o bara de protecție mai reliefată.
VIDEO
Niva Travel are un kit de caroserie din plastic nevopsit. Acesta protejează mașina în natură și va arăta excelent pe drumurile orașului datorită detaliilor contrastante.
Toate autovehiculele Lada Niva Travel sunt echipate cu un sistem de tracțiune integrală permanentă, care asigură o distribuție uniformă și o transmisie constantă a cuplului la toate roțile mașinii, cu posibilitatea blocării mecanice a diferențialului central.
Confortul șoferului și al pasagerilor este asigurat de un interior spațios, cu vizibilitate excelentă, aer condiționat, izolare excelentă a zgomotului și vibrațiilor, scaune confortabile precum și un sistem multimedia am putea spune modern, în comparație cu ce eram obișnuiți să vedem la marca rusească Lada.
O premieră pentru un model Lada este cameră video pentru marșarier cu spălător cu jet. Sub capotă poate configura un singur motor pe benzină de 1.7 litri (80 CP/127 Nm), o cutie de viteze manuală în cinci trepte şi un sistem de tracţiune integrală permanentă. Mașina poate face sprintul 0-100 km/h în 19 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată la 140 de km/h.
Cea mai accesibilă versiune are un preț care pornește de la 8.200 de euro, pe când cea mai scumpă aproximativ 9.900 de euro.