La mulți ani, VW Touran! “Mai mult decât o mașină de familie” de 20 de ani

Autor: Adrian Somai 29 mart. 2023 Știri auto

Povestea de succes a lui Touran continuă: modelul celor de la Volkswagen împlinește anul acesta 20 de ani și continuă să impresioneze, datorită interiorului spațios cu care se poate lăuda, a motoarelor eficiente și, nu în ultimul rând, datorită manevrabilității agile de care a dat întotdeauna dovadă. Volkswagen transmite printr-un comunicat oficial cum, de-a lungul anilor, a modernizat popularul model și i-a îmbunătățit și mai mult tehnologia, aducându-l la nivelul de vârf al tehnologiei.

„Mai mult decât o mașină de familie” a fost sloganul lansării pe piață a lui Touran din urmă cu două decenii. Făceam cunoștință la acea vreme cu o mașină de familie, de agrement și de afaceri multivariabilă, cu caracteristici generale foarte bune. Cu peste 2.6 milioane de unități vândute în acești 20 de ani care s-au scurs, VW Touran este unul dintre cele mai de succes vehicule multifuncționale (MPV) din lume. În același timp, este și unul dintre cele mai cunoscute și apreciate modele din gama constructorului german.

Numeroase sisteme de asistență pentru șofer la bord

Cea de-a doua generație a modelului Touran a fost lansată în 2015. Totodată, a fost primul model al producătorului german care a fost construit având la bază platforma modulară MQB, care îi permite acum lui Touran să fie supus unei ample actualizări tehnice. Spre exemplu, Touran a primit o serie întreagă de sisteme de asistență pentru șofer la bord – Active Cruise Control (ACC) cu limitator de viteză, Autonomous Emergency Braking Front Assist, Lane Assist – avertizare la părăsirea benzii de rulare și Side Assist – asistență la schimbarea benzii de rulare.

Echipamentul standard include acum, printre altele, sistemul PreCrash, care utilizează tehnologia senzorilor de la sistemul de asistență la schimbarea benzii de rulare Side Assist. Astfel, senzorii radar detectează poziția și viteza mașinilor din spatele Touran-ului. Dacă sistemul detectează o coliziune iminentă din cauza poziției autovehiculului din spate și a diferenței excesive de viteză dintre cele două autovehicule, sistemul proactiv de protecție a pasagerilor este activat.

De asemenea, la bordul fiecărui Touran se află acum o cameră foto multifuncțională, care poate identifica obiectele sau persoanele care se află în fața autovehiculului cât mai repede posibil.

Upgrade important și la nivel de confort

Volkswagen nu a îmbunătățit Touran doar în ceea ce privește sistemele de asistență. Modelul de familie a primit un upgrade și în ceea ce privește confortul: un volan de ultimă generație, instrumentar de bord Basic programabil în mod liber și consolă de comandă a aerului condiționat cu comenzi tactile în față și în spate. În plus, cu funcții opționale precum Easy Open & Close (închiderea capacului portbagajului prin mișcarea piciorului) și Keyless Access (sistem de închidere și pornire fără cheie), Touran este, de asemenea, un model de ultimă generație în ceea ce privește ușurința de utilizare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Volkswagen


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide