La ce sume se ridică șpăgile primite de polițiștii din Arad care eliberau permise în mod fraudulos
Nu suntem străini de fenomenul dării de mită pentru obținerea unor funcții sau titluri în mod oneros. Același lucru s-a întâmplat și în Arad, acolo unde mai mulți polițiști din Arad au acceptat mită pentru a promova elevii care susțineau proba practică de condus.
Astfel, conform unui comunicat publicat de Direcția Națională Anticorupție, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara – au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții implicați în acest scandal de luare de mită. Ar fi vorba de 4 polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad.
Care erau sumele primite de polițiști de la elevii care voiau să promoveze proba practică de conducere
„În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru suspecți menționați anterior, în calitate de polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați la examenul de permis auto (prin intermediul unor instructori auto) sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a fi ajutați să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere”, anunță Direcția Națională Anticorupție.
Mai precis, candidații la examenul practic în vederea obținerii permisului auto ar fi dat sumele respective de bani instructorilor pentru promovarea probei practice, instructori care, la rândul lor, le-ar fi lăsat în compartimentul portierei dreapta față a autoturismului cu care se desfășura proba practică, iar la finalul probei, înainte de a se da jos din autoturism, polițiștii examinatori ar fi luat sumele astfel lăsate și i-ar fi declarat admiși pe aceștia,
Nu doar cei patru sunt vizați de dosarul DNA Timișoara. Procurorii anticorupție anunță că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.