La autostrada Ploieşti-Braşov nu au început lucrările, dar s-au stabilit deja taxele

Autor: ProMotor 11 sept. 2018 Știri auto
La autostrada Ploieşti-Braşov nu au început lucrările, dar s-au stabilit deja taxele

La viitoarea autostradă Ploieşti – Braşov încă nu au început lucrările, însă au fost deja stabilite taxele.

Autostrada, care va costa 1,3 miliarde de euro, va fi realizată în parteneriat public privat. PPP-ul se va întinde pe o perioadă de 44 de ani, în două etape.

Prima etapă va fi de 4 ani pentru proiectare şi execuţie şi 20 de ani pentru operare. Şoferii vor plăti o taxă pentru folosirea autostrăzii, iar pe parcursul PPP-ului statul va plăti partenerului privat o sumă anuală pentru amortizarea investiţiei, dar şi o plată de disponibilitate pentru perioada de operare a autostrăzii. Studiul ia în calcul şi taxarea încă din 2019 a actualei autostrăzi dintre Bucureşti şi Ploieşti.

Studiul de fundamentare pentru construcţia autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov, adoptat în şedinţă de Guvern în august, prevede o „sumă de succes” dar şi o „amendă” pentru constructor, de 100 de milioane de euro pe an, în cazul devansării, respectiv în cazul întârzierii lucrărilor.

Potrivit studiului preliminar aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial, şoferii de autoturisme vor plăti 6,3 euro pe suta de kilometri. Vehiculele grele şi autocarele vor plăti mai mult pentru aceeaşi distanţă: 8,8 euro, respectiv 12,6 euro pe 100 km. Acestea sunt tarifele iniţiale propuse de realizatorii studiului.

Tarifele din România vor putea creşte anual. „Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurşi este limitata la 6,3 euro, fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 01 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior”, susţine Comisia de Prognoză.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide