Jeep Wrangler – Record Mondial

Autor: Silviu Draganescu 11 apr. 2007 Știri auto
Jeep Wrangler – Record Mondial

La 70 de ani dupa ce omul a reuşit să cucerească cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado din Chile, două Jeep Wrangler Unlimited reuşesc aceeaşi performanţă, atestată şi de oficialii de la Guinness World Records. Pe parcursul a cinci zile, cele două maşini au transportat o echipă, condusă de germanul Mattias Jeschke, de la baza situată la poalele inospitalierului vulcan până în vârful acestuia, într-un punct în care nici o altă maşină nu a mai ajuns.

În timpul călătoriei, echipa a trebuit să îndure vânturi puternice, temperaturi ce au atins şi -22 de grade Celsius, aerul rarefiat de la aceste altitudini şi manevre periculoase pe roci ascuţite, praf vulcanic şi pe unii din cei mai vestiţi gheţari din lume. Ultima parte a fost şi cea mai periculoasă, cele două Jeepuri fiind nevoite să traverseze un gheţar foarte alunecos, pe care nici un om nu-l putea traversa fără ghete cu crampoane ascuţite. Modelele folosite în expediţie au fost unele de serie, singurele modificări constând în adaptarea unui troliu şi a cauciucurilor Good Year MT/R.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide