Jeep Wrangler 4xe primește o versiune inspirată de originalul Willys
Salonul Auto de la Detroit este în plină derulare. Jeep Wrangler 4xe a primit un impuls pentru gama sa electrificată cu debutul noului Jeep Wrangler Willys 4xe, inspirat de originalul Willys.
Jeep aduce câteva versiuni aniversare pentru modelele sale. Am văzut-o pe cea care celebrează 30 de ani de la lansarea pe piață a lui Grand Cherokee. Acum o vedem pe cea destinată lui Wrangler, care este un omagiu adus primului Jeep Willys.
Jeep Wrangler Willys 4xe are faruri și lămpi de ceață cu LED în standard. La interior, mașina are un sistem audio premium Alpine cu 9 difuzoare. De asemenea, au fost montate covorașe din cauciuc speciale. Există un pachet opțional care include plafonul electric Sky One-Touch și navigația Uconnect 4C cu ecran tactil de 8,4 inch.
A fost montat și un diferențial spate cu alunecare limitată, protecții pentru praguri, o grilă neagră și jante din aliaj de 17 inch vopsite în negru. Acestea sunt echipate cu anvelope de teren. Un colant special „Willys” a fost adăugat pe capotă, decorat cu albastru electric, specific lui 4xe, dar și un alt colant pe care scrie „Electric 4-Wheel Drive”. Albastrul electric este, de asemenea, folosit pentru a accentua cârligele de remorcare Willys din față și din spate, insigna Jeep și insigna Trail Rated.
Nu au fost aduse modificări de ordin tehnic pentru Jeep Wrangler
Făcând excepție de modificările de ordin estetic și de dotări, Jeep Wrangler 4xe rămâne neschimbat.
Astfel, păstrează același sistem de propulsie hibrid. Jeep 4xe are un sistem hibrid care integrează două motoare electrice și un pachet de baterii de 400 de volți cu un motor cu patru cilindri de 2,0 litri, turb0. Tot ansamblul este legat la o cutie automată TorqueFlite cu opt trepte. Puterea sistemului de propulsie de pe Wrangler Willys 4xe include 375 de cai putere și 637 Nm de cuplu.
Jeep Wrangler 4xe este cel mai bine vândut hibrid plug-in din America la ora actuală.
Sursa: Stellantis