„Izoleta electrică” te va face cu siguranță să zâmbești, oricât de puține motive ai avea. Și asta nu doar pentru că vehiculul creat de doi buzoieni chiar arată hilar, ci pentru că în aceste zile crunte ai destul de puține motive să zâmbești. Iar unul dintre ele este că buzoienii, iată, sunt extrem de inventivi, chiar și în băscălie.
Un tânăr din Buzău a creat ceea ce spune el că este „prima izoletă electrică din România”. Desigur, nu este tocmai o izoletă, este mai degrabă un „solar” de montat pe o trotinetă electrică și vopsit în culori dubioase.
„Facem ceva tare. Să bubuim internetul”, a zis tânărul în timp ce stătea la coadă la magazine cu produsele în mână. Apoi, construcţia a făcut-o pe scara unui bloc.
Construcția a fost realizată pe o structură din țevi de polipropilenă, acoperite cu o folie transparentă care a fost vopsită corespunzător. Pentru mai mult realism au fost adăugate elemente din carton care imită roțile și oglinzile laterale ale unei mașini obișnuite. Bizarul vehicul are chiar și un număr de înmatriculare – BZ-1-PLAY, chiar dacă nu a trecut niciodată pe la RAR pentru omologare.
Desigur că denumirea de „izoletă” este dată tot în bășcălie, pentru că bizara construcție buzoiana nu izolează nimic, este la fel de expusă ca și hainele împăratului din poveste. Asta nu l-a împiedicat pe bărbat, care-și spune „Magnet Boy”, să meargă cu vehiculul improvizat să îşi cumpere mâncare de la un restaurant care are serviciu de „drive-in”.
„Aceasta este izoleta electrică (…) Avem aici construcţia propriu-zisă, trotineta este motorul nostru de energie şi asta este prima izoletă electrică din România”, a povestit Magnet Boy pe Youtube.
https://youtu.be/YT35rXg8OUs
A dat câteva ture, în jurul blocului, iar ca să o testeze a plecat apoi să-şi cumpere de mâncare. La final, Magnet Boy s-a declarant mulţumit de invenţia sa.