Dacia Duster este printre cele mai populare modele în rândul clienților români. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că modelul, care a primit o generație nouă în 2017, a rămas în urmă. Dar de ce iubesc românii Dacia Duster, dar nu vor să recunoască?
GALERIE FOTO
Dacia Duster își așteaptă versiunea facelift, la patru ani de la prezentarea celei de-a doua generații la Paris. O nouă generație, care va avea la bază noua platformă CMF-B și care va aduce schimbări radicale, va fi gata abia în 2023.
Până atunci, în ciuda faptului că modelul a rămas în urmă din punct de vedere tehnic și tehnologic, românii continuă să-l iubească, deși nu-și recunosc întotdeauna afinitatea. Dar de ce iubesc românii Dacia Duster?
- Pentru că e construită în România încă din prima zi în care a intrat în producție și până în prezent. E un lucru cu care noua Dacia Sandero Stepway sau Dacia Spring, de exemplu, nu se mai pot lăuda. Modelul cu cea mai mare gardă la sol din gama Dacia iese de pe linia de asamblare a uzinei de la Mioveni.
- Pentru că a fost cel mai ieftin SUV din clasa lui. Dimensiunile lui Duster (4,34 metri în lungime, 1,80 metri în lățime și 1,693 metri în înălțime) l-ar împinge către clasa compactă. Gama de motorizare însă, îl menține în segmentul SUV-urilor mici. Este un segment în care doar Kia Stonic este un model mai accesibil. Stonic nu oferă însă spațiu la același nivel (portbagaj de 352 de litri pentru Stonic și de 475 de litri pentru Duster).
- Pentru că este capabil în off-road. Echipat cu tracțiune integrală 4WD și cu o gardă la sol generoasă, de 21 de centimetri, o valoare greu de egalat în segment, Duster nu se intimidează pe suprafețe grele. Mai mult, are curajul să se lupte de la egal la egal cu modele cu o reputație excelentă în off-road.
Românii iubesc Dacia Duster și pentru că are motor de Mercedes
- Românii iubesc Dacia Duster și pentru că are motor de Mercedes. Sau Mercedes are motor de Dacia? Sau ambele au motor de Renault? Un lucru este cert. Unitatea 1,33 turbo, care a ajuns în gama compactă de la Mercedes-Benz, face Duster TCe 150 cea mai rapidă Dacia construită vreodată. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 10,1 secunde și atinge o viteză maximă de 191 km/h.
- Pentru că e solidă. O confirmă la prima vedere. O demonstrează din orice unghi. Poate că nu este cea mai arătoasă mașină și nici cea mai elegantă. Dar are un look robust, aripile proeminente și protecțiile din plastic îi construiesc imaginea de SUV solid și practic.
- Pentru că a fost, la un moment dat, cel mai bine vândut SUV mic în Europa. S-a luptat luni de zile cu Renault Captur pentru această poziție și, până la urmă, a câștigat. Avea un atu irezistibil. Era cel mai ieftin SUV mic din Europa.
Citește și:
https://detgse56f.tk/stiri-auto/top-10-cele-mai-ieftine-suv-uri-mici-romania-2-18836575