Istorie pe patru roți: un Ford Model T a fost surprins la Registrul Auto Român – FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 13 apr. 2023 Știri auto

Un Ford Model T a fost fotografiat la Registrul Auto Român. Mașina are peste 100 de ani, dar arată cât se poate de bine, chiar și după un secol.

Personalul de la Registrul Auto Român din Iași au făcut o incursiune în timp atunci când această mașină s-a prezentat la sediul RAR Iași. Exemplarul de Ford Model T arată spectaculos de bine, cu toate că mașina a fost fabricată în anul 1914.

Ford Model T a fost una dintre primele tentative de a crea o mașină pentru mase, un vehicul care să fie accesibil. Proiectul a fost un succes, iar Ford Model T a fost produs începând cu 1908 până în 1927. Era o mașină accesibilă pe care oamenii și-o permiteau, iar Model T a devenit foarte popular în rândul americanilor. Este mașina care a oferit mobilitate pentru milioane de oameni, fiind produsă în peste 15 milioane de exemplare.

Datorită procesului de producție implementat de Ford, Model T a putut fi construit mai ușor și a putut fi comercializat la un preț accesibil. Bineînțeles, există și faimoasa remarcă precum că „Orice client poate avea o mașină vopsită în orice culoare dorește, atâta timp cât este neagră”. Vopseaua neagră se usca foarte repede, așa că decizia de a le vopsi așa avea sens, din moment ce voiau să construiască cât mai multe.

Un exemplar de Ford Model T a fost fotografiat la RAR Iași

Mașina surprinsă la RAR Iași este un exemplar produs în 1914 și, în ciuda faptului că este veche de peste un secol, se prezintă într-o stare foarte bună. Bineînțeles, este extrem de diferită de orice mașină nouă cu care suntem obișnuiți în zilele noastre și suntem siguri că este o reală experiență la condus. Potrivit postării create de Registrul Auto Român Oficial pe Facebook, „trebuie sa știți că este necesar un instructaj temeinic înainte: pedala din stânga este schimbător de viteze, cea din mijloc este pentru mersul înapoi, cea din dreapta este frâna de serviciu, iar accelerația este o manetă în dreapta volanului”.

Cât despre performanțe, mașina are un motor de 2.900 cmc, cu 4 cilindri, care dezvoltă 20 CP și este răcit cu apă. Viteza maximă este de aproximativ 64 km/h, iar roțile cu spițe din lemn au anvelope foarte înguste.

De asemenea, farurile mașinii funcționează cu acetilenă, iar felinarele, care au rol de poziții față-spate, sunt alimentate cu gaz lampant. Se estimează că în toată lumea ar mai putea fi aproximativ 200-250 de mașini Ford Model T produse în anul 1914.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Registrul Auto Român


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide