Britanicii de la Auto Express ne prezintă ideea lor pentru viitoarea generaţie Renault Espace, existând premise ca monovolumul francezilor să devină un crossover cu 7 locuri.
În SUA, Nissan a lansat deja noua generaţie Pathfinder, care renunţă la soluţia şasiului separat în favoarea caroseriei autoportante, ceea ce asigură mai mult spaţiu celor până la şapte pasageri. Aşa încât noul Espace ar putea fi bazat pe acest Pathfinder.
Pe de altă parte, există supoziţii că noul Espace va utiliza noua platformă CMF, dezvoltată de Renault şi Nissan, urmând a folosi multe elemente comune cu viitoarea generaţie Renault Laguna (care, de asemenea, există zvonuri că nu va mai fi o berlină de clasă medie, ci un crossover).
Un preview elocvent al viitorului Espace vom vedea cu siguranţă la Salonul Auto Frankfurt 2013, unde francezii vor aduce conceptul unui automobil descris ca o combinaţie între un SUV şi un monovolum.
Deocamdată, voi ce credeţi:
NOUL RENAULT ESPACE AR TREBUI SĂ FIE MONOVOLUM SAU CROSSOVER?