Inconștiență dusă la extrem pe E85. Mașină decapotabilă, filmată în timpul unei manevre periculoase – VIDEO

Autor: Marius Vișan 09 aug. 2021 Știri auto

Imagini incredibile surprinse pe DN2, E85. Într-o filmare postată de jurnalistul Alex Dima se poate observa cum o mașină decapotabilă circulă pe prima bandă, în timp ce un bărbat stă în picioare, cu trupul ieșit în afara mașinii.

Spre sfârșitul filmării se vede că o fetiță aflată lângă acesta îi urmează exemplul.

Filmarea este făcută pe o porțiune de drum în apropiere de intrarea în orașul Râmnicu Sărat, o zonă unde se produc frecvent tragedii rutiere.

”Asa arata inconstienta! Pe E85, un drum plin de cruci. Un individ circula in picioare intr-o decapotabila. Sa-l vada lumea.??‍♂️ Grav este ca in masina sunt si copii care urmeaza exemplul. Se vede unul dintre ei pe finalul filmarii”, scrie Alex Dima pe pagina sa de Facebook.

Drumul European E85 a fost, recent, scena unor accidente grave

Chiar în cursul zilei de ieri, 8 august, două persoane au fost rănite într-un accident produs, duminică seară, pe DN2 E85, sensul Buzău-Bucureşti, în localitatea buzoiană Limpeziş. Traficul a fost restricţionat câteva zeci de minute din cauza evenimentului cu două autoturisme implicate.

A fost vorba despre o coliziune între un autoturism condus pe sensul Bucureşti către Buzău de către un şofer buzoian de 39 de ani şi o maşină care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din Botoşani. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului botoşănean şi a pasagerei din maşina acestuia, o tânără în vârstă de 23 de ani, de asemenea din Botoşani.

Totuși, cel mai grav accident petrecut de curând pe E85 a avut loc spre sfârșitul lunii iulie. Atunci 7 persoane au murit și 5 au fost rănite în urma unui accident grav produs pe DN2/E85 între Adjud și Bacău. O mașină s-a ciocnit de un microbuz. În autoturism se aflau 5 persoane – 2 adulți și 3 minori, iar în microbuz 7 persoane adulte.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Alex Dima / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide